Creditul în lei s-a diminuat cu 0,4% (-1,2% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 2,1% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6%), potrivit datelor BNR, prezentate luni.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna ianuarie 2019 cu 0,5% (-0,4% în termeni reali) faţă de luna decembrie 2018, până la nivelul de 252,190 miliarde de lei, conform unui comunicat de luni al Băncii Naţionale a României.
Creditul în lei s-a diminuat cu 0,4% (-1,2% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 2,1% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6%).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,4% (4,9% în termeni reali), pe seama creşterii cu 12,8% a componentei în lei (9,2% în termeni reali) şi a creşterii cu 0,9% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,8%).
Creditul guvernamental s-a diminuat în luna ianuarie 2019 cu 0,6% faţă de luna decembrie 2018, până la 104,919 miliarde de lei. La 31 ianuarie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,6% (7% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2018.