FMI este pregătit să mobilizeze toată capacitatea sa de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, a dat asigurări Georgieva

Data publicării:
fmi-1

Pandemia de coronavirus (COVID-19) va provoca o recesiune globală în 2020, care ar putea fi mai rea decât cea înregistrată în timpul crizei financiare din 2008-2009, a avertizat luni Fondul Monetar Internaţional (FMI), care se aşteaptă la o redresare în 2021, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a salutat acţiunile fiscale extraordinare adoptate deja de multe state pentru sprijinirea sistemelor de sănătate şi protejarea companiilor şi angajaţilor afectaţi, dar şi măsurile luate de băncile centrale pentru relaxarea politicii monetare.

"Vor fi necesare chiar mai multe măsuri, în special pe frontul fiscal", a declarat şeful FMI, după o teleconferinţă cu guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G20 (cele mai puternice ţări ale lumii), care au fost de acord cu necesitatea solidarităţii pe plan global.

Fondul Monetar Internaţional va majora semnificativ finanţarea de urgenţă, în condiţiile în care deja 80 de ţări au cerut ajutor. FMI este pregătit să mobilizeze toată capacitatea sa de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, a dat asigurări Georgieva.

Oficialul FMI a declarat: "Costurile umane ale pandemiei sunt deja incomensurabile şi toate ţările trebuie să lucreze împreună pentru a proteja oamenii şi a limita pagubele economice".

Recesiunea din 2020, cel puțin tot atât de rea ca în timpul crizei financiare din 2008-2009

Perspectivele economice globale sunt negative, iar FMI se aşteaptă acum "la o recesiune cel puţin tot atât de rea ca în timpul crizei financiare globale sau chiar mai rea", a avertizat Georgieva, adăugând că "impactul economic va fi sever, dar cu cât se va opri mai rapid virusul, cu atât mai rapidă şi mai solidă va fi redresarea", aşteptată în 2021.

Economiile avansate sunt într-o situaţie mai bună pentru a face faţă crizei, dar multe pieţe emergente şi ţări în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăţi semnificative, inclusiv ieşiri de capital. De la începutul crizei, investitorii au transferat deja 83 de miliarde de dolari din pieţele emergente, cea mai semnificativă ieşire de capital înregistrată vreodată, a declarat şeful FMI.

În raportul din ianuarie "World Economic Outlook", FMI previziona un avans al PIB-ului global de 2,9% în 2019 şi de 3,3% în 2020. În februarie, Kristalina Georgieva avertiza că extinderea rapidă a epidemiei va reduce probabil creşterea economică a Chinei în acest an la 5,6%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de prognoza din ianuarie, şi va şterge 0,1 puncte procentuale din avansul economiei mondiale.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri