Companii mari, iertate de datorii de jumătate de miliard de lei

Data publicării:
anaf

Aproape 160 de companii mari au scăpat de datorii către Fisc de peste jumătate de miliard de lei în urma amnistiei din toamna anului trecut. A fost o măsură prin care statul a decis să şteargă penalităţile şi o parte din dobânzile contribuabililor care erau dispuşi să îşi plătească taxele însă erau înglodaţi prea tare în datorii. Iar Fiscul a încasat până la o sumă mai mare decât cea iertată. Anul acesta era luată în calcul o amnistie şi pentru scoaterea la suprafaţă a marilor averi. S-a renunţat însă la această idee, al cărei promotor era fostul secretar de stat Gabriel Biriş.

Din toamna anului trecut şi până în luna martie a acestui an datornicii la Fisc au avut posibilitatea să îşi plătească taxele restante fără să mai achite penalităţi. Acum Fiscul anunţă rezultatele acestei amnistii. Deocamdată doar pentru marii contribuabili. 157 de corporaţii au beneficiat de această măsură.

Mirela Călugăreanu, director, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: „Consecinţele aprobării acestor facilităţi la Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili s-au concretizat în anularea sumei de 535 milioane lei obligaţii fiscale accesorii, din care 197 milioane lei sunt penalităţi de întârziere şi 338 sunt anularea de dobânzi şi majorări de întîrziere.”

Scutite de penalizările şi dobânzile de jumătate de miliard de lei, companiile au plătit către fisc taxe restante de 617 milioane de lei. Însă este greu de stabilit cât din aceste taxe au fost achitate ca efect al amnistiei şi cât ar fi ajuns oricum în visteria statului.

Amnistia din toamna anului trecut s-a aplicat şi pentru firmele mici şi persoanele fizice însă Fiscul nu a prezentat deocamdată rezultatele pentru ele.

În rândul persoanelor fizice cea mai complicată situaţie este cea legată de marile averi. Preşedintele ANAF a declarat ieri la TVR că bilanțul privind controlul averilor nu este spectaculos. Doar 30 de dosare au fost lucrate până în prezent, pentru că volumul de lucru este foarte mare. Înainte să plece de la Ministerul de Finanţe, fostul secretar de stat Gabriel Biriş propunea existenţa unui moment zero, o amnistie prin care averile de peste un milion de euro scoase la suprafaţă să fie impozitate cu doar 16%. Cei ale căror averi ar fi fost descoperite după perioada de amnistie ar fi fost taxaţi mult mai dur.

Gabriel Biriş, fost secretar de stat: „Sumele stabilite ulterior în urma controalelor nu le poţi impune tot cu 16%, trebuie ceva mai mult, de aceea am propus 75%, să usture. după ce s-a dat posibilitatea declarării voluntare, pentru că altfel ce facem? Creăm o vânătoare de vrăjitoare.”

Însă la audierile din Parlament, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a respins această idee.

Ministerul Finanțelor nu va acorda nicio amnistie fiscală. Consider că modificările semnificative ale regulilor fiscale trebuie discutate și votate în Parlament”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanţelor.

Fiscul a demarat în august anul trecut verificarea persoanelor a căror avere nu poate fi justificată de veniturile declarate. Şi tot anul trecut, în noiembrie, a anunţat că a descoperit venoturi nedeclarate de 87 de milioane de lei la zece persoane fizice cu averi mari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”