Eliberarea bonului fiscal este obligatorie prin lege. Mulţi comercianţi consideră însă că pot vinde fără ca banii să treacă prin casa de marcat. S-a convins de acest lucru o echipă Digi24.
Discuție surprinsă cu camera ascunsă
Reporter: Un polonez cu vanilie şi o cafea, te rog.
Comerciant: Cafea mică sau mare?
Reporter: Mică. Bon nu îmi dai?
Comerciant: Nu am.
Situaţia nu este singulară şi nu contează nici marfa cumpărată.
Evaziunea fiscală a ajuns la 22 de miliarde de euro, jumătate din economia subterană a țării. Și a crescut constant în ultimii ani. Autoritățile fac controale peste controale pentru a-i prinde pe evazioniști. Doar pe litoral, în primele șase luni, s-au dat amenzi de peste cinci milioane de lei.
„Cel puțin pe partea de neeliberare bon fiscal de care ați menționat dumneavoastră, am dispus suspendarea a 209 agenți economici”, spune Ciprian Fronea, comisar-șef la Garda Financiară Constanța.
Evaziunea fiscală din sectorul alimentar contribuie din plin la păgubirea statului. Și asta pentru că evazioniştii găsesc de fiecare dată metode prin care să scape de legile statului. Spre exemplu, comercianții importă produse doar pe hârtie.
„Făina apare cu origine din Bulgaria sau Ungaria, se vinde la brutărie în România fără TVA, că e comerț intracomunitar și, bineînțeles, că de aici se fură TVA-ul”, explică Aurel Popescu, preşedintele Rompan.
Doar pentru un camion de 25 de tone, din neplata TVA, statul pierde 1.200 de euro. În total, în sectorul de panificaţie, evaziunea fiscală ajunge la 200 de milioane de euro anual. Iar pentru produsele din carne taxele neplătite se cifrează la 300 de milioane de euro.
„Se cumpără multă carne din UE, ca să nu zicem că importăm, atunci TVA-ul care nu se achită la aducerea cărnii respective în piața românească este o sursă majoră de evaziune, cu firme suiveică, care dispar, carnea intră fără TVA și apoi ajunge în comerțul normal. Pe de altă parte, sunt tăierile de animale din piața noastră și care, la fel, nu sunt înregistrate și nu se plătesc nici taxe și impozite”, a precizat Mihai Vişan, directorul executiv al Romalimenta.
Piața este invadată și de legume și fructe din import pentru care românii plătesc și de trei ori mai mult decât prețul real.
Din banii pierduți din cauza evaziunii fiscale, guvernanţii ar fi putut reface sistemul de irigaţii sau ar fi putut construi autostrada spre munte.