Potrivit firmei de cercetare, cei mai puternici retaileri din România erau în prima jumătate a acestui an Kaufland, Carrefour şi Lidl, top identic cu cel din 2012.
"Până în septembrie 2014, ne aşteptăm la o schimbare a topului ca urmare a preluării magazinelor Real de către Grupul Metro şi remodelarea acestora sub marca Auchan. Estimăm că la finalizarea acestui proces Auchan va fi al doilea cel mai important lanţ de hipermarketuri din România", a declarat Raluca Răschip, consumer goods & retail director al GfK România.
Potrivit sursei citate, din rezultatele cumulate ale Auchan şi Real, obţinute în prima jumătate a anului 2013, aceştia acoperă 7% din valoarea totală a bunurilor de larg consum consumate în interiorul casei şi puţin mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor în hipermarket, având o bază de cumpărători de aproximativ 40% din gospodăriile din România.
Retailul modern l-a depăşit pentru prima dată în acest an pe cel tradiţonal, ajungând la 53% din valoarea totală a produselor de larg consum, iar hipermarketul este canalul cu cea mai mare creştere, cu 3 puncte procentuale faţă de anul anterior, atingând o cotă de 28%.
"Observăm un fenomen accentuat de duplicare a cumpărătorilor - 9 din 10 români îşi fac cumpărăturile atât din comerţul modern, cât şi din cel tradiţional", a arătat Raluca Răschip.
Activităţile retailerilor s-au intensificat în ultima perioadă atât din punct de vedere al numărului de magazine deschise, cât şi în privinţa activităţilor de loializare – leafleturi, publicitate, concursuri în magazine sau alte activităţi promoţionale, notează GfK.
În acest an, marile reţele au deschis 270 de magazine, majoritatea de proximitate şi supermarketuri, şi s-au extins pe online. Valoarea pieţei de retail se situa anul trecut la 17,2 miliarde euro.