Valoarea gazelor româneşti se va stabili la Viena

Data actualizării: Data publicării:
tevi transport gaze transgaz 13 11 2015

În acest fel au decis autorităţile să calculeze redevenţele pentru resursele aflate pe teritoriul ţării. Companiile din domeniu spun că suntem singurii din lume care calculăm un preţ în funcţie de tranzacţiile realizate în altă ţară.

Statul a pierdut peste 7 miliarde de lei din exploatarea gazelor naturale pe teritoriul României. Motivul este că redevenţele pentru aceste resurse au fost calculate cu un preţ de referinţă care nu a mai fost modificat din 2008. Acum, autorităţile vor să ia drept preţ de referinţă cotaţia gazelor la bursa din Viena. Asta înseamnă o dublare a preţului de referinţă, fapt ce ar putea duce la scumpirea gazelor pentru consumatori, spun producătorii.

Daniel Apostol, secretar general al Asociaţiei Companiilor de Explorare şi Producţie: „Acest lucru poate însemna şi un risc inflaţionist pentru piaţa autohtonă. S-ar putea să constatăm că preţurile care se întorc către consumatorul final din România să includă această taxare, cotizaţie către statul român, raportată la o piaţă independentă de consumatorii români”.

Creşterea ar fi de la 45 de lei pentru fiecare Megawatt oră la 89 de lei, iar motivul principal este colectarea unor sume mai mari la buget.

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii Camera Deputaţilor: „Dacă în urma acestei formule se înregistrează o uşoară creştere a plăţilor obligatorii pentru operatori, este o îngrijorare pentru operatori. Dar, este un plus pentru bugetul de stat. Dacă ar fi fost mai mic, s-ar fi simţit foarte tare afectat ministrul de Finanţe şi construcţia bugetară din acest an”.

Astfel, ceea ce ar fi bine pentru bugetul statului, ar putea duce la scumpirea gazului în ţară. În acest moment statul încasează anual aproximativ 1 miliard de lei din redevenţa pentru gazele naturale exploatate în România. Preţul de referinţă raportat la bursa din Viena este incorect, spun producătorii, pentru că acolo se tranzacţionează la cotaţii care conţine deja tariful de transport.

Practic este deja majorat de costuri conexe şi unele destul de mari pentru că gazul vine preponderent din Federaţia Rusă, de la mii de kilometri distanţă.

Iar România ajunge să se raportează la o bursă la care nu ajunge nicio moleculă din gazul extras de la noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri