Reactorul va funcţiona luni la putere redusă timp de 12 ore.
Producătorul de energie Nuclearelectrica , care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat luni că Unitatea 2 va funcţiona, începând cu ora 13:00, la putere redusă în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la un rezervor aferent grupului turbogenerator, în partea clasică a centralei, potrivit News.ro.
”Lucrările de reparaţie se pot efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unitatii 2. Estimăm că Unitatea 2 va funcţiona la putere redusă (circa 300-350 MW) pentru o perioadă de 12 ore”, a informat compania.
Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei, spun reprezentanţii producătorului de energie.
În cursul acestui an reactorul 2 a ami avut două opriri neprogramate, în 29 martie și 17 august și o oprire programată pentru revizie, în 4 septembrie.
Nuclearelectrica a produs şi livrat în sistemul energetic naţional, pe durata totală de operare, o cantitate totală de energie de 168,65 milioane MWh. Unitatea 1 a centralei nucleare din Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură în prezent aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Citește aici un articol despre durata de viață a celor două reactoare de la Cernavodă.