Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, votat în Parlament. Virgil Popescu: Unitățile vor fi gata în mai puțin de 10 ani

Data publicării:
Centrala nucleară de la Cernavodă
Centrala nucleară de la Cernavodă. Foto: Profimedia Images

Deputaţii au adoptat marți proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Potrivit ministrului Energiei, cele două unități vor intra în funcțiune în mai puțin de zece ani, iar centrala de la Cernavodă va ajunge să furnizeze peste 35% din energia țării.

„Scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord”, se arată în expunerea de motive a legii, consultată de Agerpres.

Potrivit unui amendament, „statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acţionar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA ("Transelectrica"), dar şi în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect”.

Fiecare parte îşi va suporta propriile costuri şi cheltuieli survenite în legătură cu elaborarea, imprimarea şi negocierea acestui acord, potrivit unui alt amendament.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.

Virgil Popescu: Unitățile 3 și 4 vor fi gata în mai puțin de 10 ani

Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat adoptarea legii. Potrivit acestuia, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă vor fi funcționale în mai puțin de zece ani.

„A fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă! Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Centrala Cernavodă va livra 36% din energia țării

Conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica, proiectul Unităţilor CANDU 3 şi 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul de Strategie Energetică a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, precum şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenţei energetice a României şi al îndeplinirii ţintelor de decarbonizare asumate de România în calitate de Stat Membru UE.

Intenţia statului român şi a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect de aproximativ 2x700 MWe într-un consorţiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC de guvernele SUA şi al României, aprobat de CE ulterior şi ratificat de Parlamentul României în iulie 2021. De asemenea, există interesul SUA, prin US Exim, de a finanţa proiectele energetice româneşti, inclusiv nucleare, cu 7 miliarde dolari.

Prin implementarea proiectului, contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie, la nivel naţional, va fi de 36%, iar contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie fără emisii de CO2, de 66%, simultan cu dezvoltarea lanţului intern de aprovizionare şi a altor industrii colaterale.

Proiectul prevede construcţia a încă 2 unităţi CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/Unitate. Costul estimat este de 7 miliarde de euro.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”