Finanțare americană de 8 miliarde de dolari pentru centrala de la Cernavodă

Data actualizării: Data publicării:
centrala atomica de la cernavoda
Centrala de la Cernavodă Foto: captură video

Ministrul economiei, Virgil Popescu, se va întâlni vineri în Statele Unite cu secretarul american pentru energie, Dan Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare de la Cernavodă și pentru renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat joi ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.

Acest proiect în valoare de 8 miliarde de dolari va reprezenta „o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică”, a spus ambasadorul Zuckerman într-un discurs înregistrat, difuzat la Bucharest Forum, eveniment de politică internațională găzduit, în format online, de Institutul Aspen București.

Ministrul Virgil Popescu se va întâlni și cu președinta EXIM (Băncii de Export-Import a S.U.A.), Kimberley Reed, pentru a semna un memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și a altor proiecte din România.

„Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat”, a subliniat Adrian Zuckerman.

Planurile guvernului pentru Centrala de la Cernavodă

La sfârșitul lunii iulie, premierul Ludovic Orban declara că Guvernul are în plan investiţii în valoare 8-9 miliarde de euro la centrala nucleară de la Cernavodă, atât pentru retehnologizarea reactorului 1, cât și pentru construirea reactoarelor 3 şi 4.

Întrebat despre anul finalizării lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, Ludovic Orban a spus că 2030 rămâne termenul avut ca obiectiv.

Deja am făcut paşi semnificativi, gândim potenţialii parteneri, negocierea condiţiilor, astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanţare a acestor investiţii şi, cu siguranţă, termenul 2030 este un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 4, a spus Orban.

La rândul său, ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat de mai multe ori în ultimul timp că susţine foarte mult realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi că vrea să fie făcute cu parteneri din Uniunea Europeană şi din NATO, relatează Agerpres. „Vorbim despre reactoarele 3 şi 4 de prea mult timp. Eu am afirmat încă de anul trecut că trebuie să facem aceste reactoare şi doresc să le facem şi le vom face cu parteneri din Uniunea Europeană şi NATO. Suntem în acest club european şi în acest club NATO şi cred că acolo avem suficiente surse de finanţare ca să putem să ne descurcăm fără aportul altor surse de finanţare din ţări terţe acestui club. Eu sunt foarte optimist că vom reuşi să demarăm aceste investiţii de la Cernavodă cu parteneri din Uniunea Europeană şi din NATO”, a afirmat ministrul, în luna mai.

Colaborarea cu chinezii, întreruptă în iunie

Premierul Ludovic Orban a dispus constituirea Comitetului de coordonare strategică pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, printr-o decizie publicată în iulie în Monitorul Oficial. Comitetul estecondus de ministrul Economiei, Virgil Popescu. Din componenţa organismului consultativ mai fac parte Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului. Obiectivele principale ale Comitetului sunt analiza, cristalizarea şi fundamentarea deciziilor strategice şi a măsurilor necesare pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. 

În iunie, Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A a fost mandatat să iniţieze procedurile privind încetarea negocierilor cu China General Nuclear Power Group (CGN), precum şi a efectelor juridice în ceea ce priveşte memorandumul de înţelegere încheiat în 2015 pentru construirea şi operarea unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.

Parteneriatul dintre Nuclearelectrica şi grupul chinez debutase în noiembrie 2015 prin semnarea unui memorandum în valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri