România importa joi la orele prânzului peste 1.300 MWh, respectiv aproape 15% din cât consuma. Premierul spune că a cerut „structurilor de siguranţă naţională” verificarea celor apărute în spaţiu public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari. Deși greva a fost declanșată încă de săptămâna trecută, toată presa relatând situația, premierul spune senin că i „s-a adus la cunoștință situația de abia ieri”.
Există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor, se întreabă premierul. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării, afirmă ea.
Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu nepermisă şi suspectă întârziere, situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. Am solicitat, în această dimineaţă, tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă.
Situația durează însă de câteva zile bune, mai precis de la finele săptămânii trecute când a fost declanșată greva. Citește aici cum a pornit greva.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că i s-a adus la cunoştinţă doar miercuri, "cu nepermisă şi suspectă întârziere", situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. "Am solicitat, în această dimineaţă, tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiu public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari", a spus ea.
"Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu nepermisă şi suspectă întârziere, situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile am analizat ce măsuri pot fi luate astfel încât Complexul Energetic Oltenia să-şi reia activitatea la capacitate normală. Ne preocupă situaţia de la Complexul Energetic Oltenia şi funcţionarea sistemului energetic naţional şi am ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile", a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Va influența criza din energie valoarea facturilor plătite de consumatorii casnici? Mai multe detalii aici.
Ea a spus că a dispus mai multe măsuri. "Am dispus următoarele măsuri: să-mi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia, Corpul de Control să înceapă în această dimineaţă o acţiune de verificare la această societate. Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu, să discute cu oamenii şi să vină urgent cu soluţii", a detaliat Dăncilă.
De asemenea, ea a anunţat că a cerut consilierului de stat din aparatul primului ministru cu responsabilităţi în domeniul energiei să convoace de urgenţă grupul de lucru interministerial pentru siguranţă energetică.
"Am solicitat, în această dimineaţă, tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiu public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari, astfel încă să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării", a subliniat Dăncilă.
Potrivit acesteia, după ce va avea toate datele vor putea fi luate deciziile care se impun astfel încât să nu fie afectată siguranţa şi funcţionarea sistemului energetic naţional.
Sursa: Digi24.ro, News.ro