Analiză CNN: Vom avea o criză energetică mai gravă decât cele din anii '70. Europa ar putea trece la raționalizarea gazului la iarnă

Data actualizării: Data publicării:
Contoare de gaz cu steagurile UE și Rusia
Foto: Profimedia Images

Actuali și foști oficiali din domeniul energiei au spus că se tem că invazia Rusiei în Ucraina, venită după ani de zile în care în acest sector nu s-au făcut destule investiții, a împins lumea spre o criză care va rivaliza sau chiar va depăși crizele petrolului din anii '70 și de la începutul anilor '80, scrie CNN.

Lumea încă încearcă să gestioneze creșterea de neoprit a prețurilor la energie, de la benzină la gaze naturale și cărbune, iar unii specialiști se tem că acesta este doar începutul.

Spre deosebire de crizele amintite, criza energetică din prezent nu se mai limitează la petrol. „Acum avem o criză a petrolului, o criză a gazului și o criză a electricității în același timp”, a spus Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale a Energiei (AIE), într-un interviu pentru Der Spiegel.

„Această criză energetică este mult mai mare decât crizele petrolului ale anilor '70 și '80 și probabil că va dura mai mult”, a mai spus Birol.

„Avem o problemă serioasă de care politicienii de-abia acum iau aminte”

Economia mondială a supraviețuit până acum creșterilor fără precedent ale prețurilor la energie, dar s-ar putea ajunge în curând la o situație în care scumpirile devin nesustenabile, din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei și a lipsei de combustibili fosili, în special, în Europa.

Secretarul general al Forumului Internațional al Energiei, Joe McMonigle, a spus că este de acord cu pronosticul trist al AIE. „Avem o problemă serioasă în toată lumea de care politicienii de-abia acum iau aminte”.

Nor'easter Storm Hits New York City, United States - 29 Jan 2022
Lumea este atât de „nepregătită” pentru a înfrunta criza energetică încât, în Europa, am putea avea de-a face cu raționalizarea gazelor naturale iarna viitoare. Foto: Profimedia Images

Furtuna perfectă, în care avem de-a face cu lipsa investițiilor, o cerere în creștere și probleme de aprovizionare, va avea consecințe mari și ar putea pune în pericol procesul de redresare economică post-Covid. Am putea avea de înfruntat o inflație exacerbată, mișcări de protest și piedici repetate în calea eforturilor de salvare a planetei în fața încălzirii globale.

Lumea este atât de „nepregătită” pentru a înfrunta criza energetică încât, în Europa, am putea avea de-a face cu raționalizarea gazelor naturale iarna viitoare.

„Temerile noastre s-au adeverit”

Jason Bordoff, consilier în energie al fostului președinte american Barack Obama, și Meghan O'Sullivan, profesor la Harvard, au avertizat la finalul lui martie că lumea se află în pragul „a ceea ce ar putea deveni cea mai gravă criză energetică din anii '70”. „De când am scris asta, temerile noastre s-au adeverit”, a spus Bardoff pentru CNN.

Când războiul din Ucraina era la început, Occidentul încercat să evite să lovească importurile de energie din Rusia în mod direct pentru că acestea erau prea importante pentru piețele globale. Rusia nu este doar cel mai mare exportator de petrol din lume, ci și cel mai mare exportator de gaze naturale și un mare exportator de cărbune.

Dar, pe măsură ce brutalitatea războiului a devenit tot mai clară, strategia Statelor Unite și a Europei s-a schimbat, aceștia adoptând alte sancțiuni și embargouri împotriva importurilor de energie din Rusia. La rându-i, Moscova s-a răzbunat restricționând sau chiar oprind complet livrările de gaze spre mai multe țări europene.

Uniunea Europeană a anunțat săptămâna aceasta că are în plan să renunțe treptat la 90% din importurile de petrol din Rusia până la finele anului și s-a expus riscului ca Rusia să răspundă cu noi măsuri punitive.

„Nu am văzut încă cât de gravă va fi această criză energetică”, a mai spus Bordoff. Prețul la benzină în SUA a crescut cu 52% față de anul trecut, iar în Europa gazul au crescut la un moment dat cu încă și mai mult.

Russian Retreat From Bucha Reveals Scores Of Civilian Deaths
Europa se confrunta deja cu o criză energetică cu mult înainte ca primele tancuri rusești să intre în Ucraina. Foto: Getty Images

„Ne îndreptam spre o criză oricum. Putin doar ne-a adus acolo mai repede”

„Din cauza dorinței de a reduce emisiile de carbon, avem un apetit mult mai scăzut pentru a investii în hidrocarburi”, a explicat Francisco Blanch, director al Bank of America. „Asta exacerbează volatilitatea prețului și face mai dificilă rezolvarea părții de aprovizionare”.

Europa se confrunta deja cu o criză energetică cu mult înainte ca primele tancuri rusești să intre în Ucraina. „Ne îndreptam spre o criză oricum. Putin doar ne-a adus acolo mai repede și mai intens”, a spus Robert McNally, un consilier important al fostului președinte american George Bush.

Criza petrolului din 1973 a fost marcată de cozi lungi la benzinării, lipsa carburanților și panică. Experții se tem de noi penurii de combustibili fosili, mai ales în Europa. „Lipsa combustibililor este o problemă globală. Veți vedea asta cât de curând, dar poate nu și în Statele Unite”, a spus Blanch.

America este mai puțin expusă riscului de a rămâne fără carburanți pentru că este cel mai mare producător de petrol din lume și un mare exportator. Europa, însă, este mult mai dependentă de petrol și gaz natural importat, în special din Rusia.

Prețurile foarte mari la gaz au provocat deja închiderea mai multor uzine din Europa, iar Blanch a avertizat că „Europa a trecut deja la raționalizarea gazului natural”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul viral prin care economisești sute de lei la factura de gaz: „Aici avem un buton pentru...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
profimedia-0932701531
Cum au fost alimentate violențele de pe străzile din Amsterdam. „Încă nu cred că am ajuns la punctul de...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului