Cîțu: Compensarea prețului la energie va intra în vigoare de la 1 noiembrie pentru consumatorii casnici și non-casnici

Data actualizării: Data publicării:
contor-electricitate-curent-1536x1024
Foto: Getty Images

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, că ordonanța de urgență a Guvernului privind compensarea prețului la energie va intra în vigoare de la 1 noiembrie pentru consumatorii casnici și non-casnici, respectiv IMM-uri și firme mici.

„Vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu și să nu implice foarte mult consumatorul. Vreau să fiu foarte clar: vorbesc de consumatorul casnic și cel non-casnic, pentru că vorbim și de companii mici și IMM-uri care nu au aceeași putere de negociere ca o companie mare.

Vom avea aceste soluții cât mai curând ca să fie în vigoare de la 1 noiembrie. Acest produs să poată fi folosit și în alte situații excepționale pe viitor, să nu venim de fiecare dată să venim cu ceva nou.

Dacă nu ne gândim la consumatorul non-casnic, putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aștepți. Foarte simplu, dacă nu ne ocupăm de consumatorul non-casnic, vom vedea prețuri foarte mari la produse, inflație foarte mare, dobânzi etc”, a afirmat Florin Cîțu.

Conform premierului, există resurse bugetare pentru acest proiect.

„Efortul este pe două bugete: o parte în 2021 și o parte în 2022. Resursele financiare sunt alocate. Companiile din energie au încasări mai bune, vor alimenta mai mult bugetul de stat”, spune el.

Cîțu a precizat că de acest proiect vor beneficia 5,3 milioane de gospodării, aproape 10 milioane de persoane.

Premierul susține că rolul legii consumatorului vulnerabil este de a face tranziția de la subvenția pentru gigacalorie.

„Această subvenție să fie doar pentru persoanele care au nevoie. Azi, în București, subvenția o primesc și cei care câștigă foarte mult, ceea ce nu este corect. Această subvenție a întreținut un sistem ineficient. Le-a permis primarilor, companiilor, să nu dorească să eficientizeze sistemul”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a spus că un eventual proiect de plafonare a prețurilor la energie nu exclude compensarea.

Ordonanța de guvern privind compenarea prețului la energie pentru consumatorii casnici va fi adoptată la începutul lunii octombrie, pentru a putea intra în vigoare la 1 noiembrie, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, săptămâna trecută, la Digi24. El a explicat cum s-a ajuns la limita de 200 KWh pe lună pentru compensarea prețului.

„Lucrăm la forma finală a ordonanței compensării, la începutul lunii octombrie să fie aprobată în guvern, pentru a putea fi pusă în aplicare de la 1 noiembrie”, a declarat Virgil Popescu, precizând că prețul energiei va fi compensat pentru perioada de iarnă 1 noiembrie - 31 martie.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...