Ciolacu: Guvernul pregătește măsuri care să asigure energia necesară consumului, indiferent de condițiile meteo

Data publicării:
marcel ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul reuniunii Comandamentului pentru energie, care a avut loc în coordonarea sa la Palatul Victoria, că Guvernul pregăteşte un plan cu măsuri imediate şi pe termen mediu, care să asigure energia electrică necesară consumului cetăţenilor şi economiei indiferent de condiţiile meteo.

Guvernul, instituţiile responsabile şi reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie urmează să definitiveze acest plan, informează Agerpres. 

„Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei. Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern - modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni", a afirmat Ciolacu.

Ca măsuri imediate, se arată în comunicatul Guvernului, s-au stabilit, între altele:

  • Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă
  • Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele.

Totodată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a preţului în sensul protejării consumatorului final de fluctuaţiile din piaţă.

La reuniune s-a mai decis ca operatorii de distribuţie să publice şi actualizeze constant pe website-urile proprii localităţile/zonele afectate de avarii, precum şi durata estimată pentru remediere.

Următorii cinci ani, vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic

Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei a fost evidenţiată, de asemenea, în cadrul comandamentului.

„Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie - de la capacităţile de producţie, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuţie, de distribuţie, de stocare etc. - şi, în cazul în care sunt identificate dificultăţi în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului", se precizează în comunicat.

Prim-ministrul a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic, fapt pentru care se va implica direct în asigurarea finanţărilor necesare proiectelor de investiţii.

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că, după 15 ani, România este pregătită să adopte o strategie energetică naţională, în baza căreia statul îşi va putea planifica, prioritiza şi corela investiţiile şi proiectele necesare pentru asigurarea siguranţei energetice naţionale, „la un preţ competitiv al energiei electrice şi gazelor naturale".

„Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investiţiile publice în sistemul energetic naţional, cât de importante sunt viziunea şi planificarea în acest sector strategic. În ultimul an, am reuşit să atragem 13,6 miliarde de euro bani europeni nerambursabili în sistemul energetic. Prin aceste investiţii, începând de anul viitor, vom asigura mai multă energie, iar pe termen mediu preţuri corecte pentru români şi pentru mediul de afaceri", a susţinut Burduja.

Conform comunicatului, analiza făcută şi în cadrul reuniunii de vineri, relevă că Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, după ce a fost achitată ultima tranşă de 3,2 miliarde de lei pentru schema de compensare şi plafonare care va funcţiona, potrivit actualei legislaţii, până în primăvara anului viitor.

Consultările între reprezentanţii Guvernului, instituţiilor responsabile, producătorilor, distribuitorilor şi furnizărilor vor continua.

La reuniunea Comandamentului pentru energie au participat, alături de premier şi ministrul Energiei, vicepremierul Marian Neacşu şi reprezentanţi ai ANRE, Consiliului Concurenţei, Transelectrica-DEN, OPCOM, Hidroelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Romgaz, OMV Petrom, Complexului Energetic Oltenia, Complexului Energetic Valea Jiului, Electrocentrale Craiova, Nuclearelectrica, Rompetrol Energy, Henro, ACUE, AFEER şi SAPE.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri