Cei 13.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia intră, prin rotație, în șomaj tehnic
Data actualizării: Data publicării:
Aproape 13.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia intră de luni, prin rotație, în şomaj tehnic. Decizia a fost luată în special din cauza vânzărilor slabe de energie, dar și ca măsură preventivă în condiţiile pandemiei de coronavirus.
Principalii consumatori industriali din zonă și-au oprit deja activitatea, iar cererea persoanelor fizice nu este suficientă pentru a susține întregul Complex.
Astfel, angajații vor sta acasă în ture de câte două sau patru săptămâni și vor primi 75 la sută din salariu. În plus, până la sfârșitul acestei luni, salariații vor primi și câte 1.300 de lei sub formă de tichete cadou, de Ziua Muncii, care reprezintă de fapt fosta prima de Paște.
Perioada de șomaj tehnic la Complexul Energetic Oltenia se va încheia la începutul lunii iunie, mai exact la 6 iunie.
Începând de luni avem 6.532 de angajați în șomaj tehnic, urmând ca după patru săptămâni să intre și ceilalți în șomaj tehnic, urmând ca primii angajați să-și reia activitate, a explicat la Digi24 Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO. El a spus că salariații și sindicatele sunt responsabili și înțeleg situația.
Activitatea la termocentrala Turceni și la carierele aferente este oprită, iar pentru termocentrala Rovinari există deja stocuri suficiente, așa că și carierele aferente ei se vor opri pentru două săptămâni, a mai spus Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO. Oficialul a arătat că în prezent, consumul de energie a scăzut la jumătate.