Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a vorbit pentru Agerpres despre nemulțumirile furnizorilor de energie după ce au fost aprobate măsurile fiscale. „În continuare avem o diferenţă uriaşă între preţul din contractele de furnizare pe care le-au încheiat şi preţul la bursă, care a scăzut simţitor. Şi unde există mulţi bani, există şi multă dorinţă de a câştiga şi mai mulţi bani,” a declarat Boloș.
Întrebat dacă va ține cont de solicitarea furnizorilor de energie de a elimina articolul 14 din noul proiect de OUG privind limitarea cheltuielilor bugetare, care ar bloca tot lanţul energetic, Marcel Boloș, a declarat că „apocalipsa pe energie nu cred că este întotdeauna de bun augur”.
Marcel Boloş: Apocalipsa aceasta fiscală şi acum văd că şi apocalipsa aceasta pe energie, în perioada aceasta în care s-a aprobat Legea privind măsurile fiscal-bugetare şi erau în pelerinaj la autorităţile statului cei care erau nemulţumiţi, nu cred că este întotdeauna de bun augur. Eu înţeleg fenomenul şi înţeleg faptul că toată lumea vrea pe bugetul de stat să finanţeze toate cheltuielile, dar noi am impus o regulă extrem de simplă, că toţi banii care vin în Fondul de tranziţie bugetară, împreună cu banii din Fondul de solidaritate, merg pe compensarea de facturi. Şi trebuie să ştie furnizorii de energie că aşa cum au avut preţuri triplate şi crescute exponenţial în perioada de criză şi s-au complăcut în a avea acele.... sigur o să fiu criticat că au şi plătit impozit pe profit corespunzător, da, este adevărat, dar au fost în perioada în care au avut aceste profituri. În continuare avem o diferenţă uriaşă între preţul din contractele de furnizare pe care le-au încheiat şi preţul la bursă, care a scăzut simţitor. Şi unde există mulţi bani, există şi multă dorinţă de a câştiga şi mai mulţi bani. Ceea ce este un demers firesc, îl înţeleg, dar trebuie să avem orânduială în cheltuielile pe care le are statul, pentru că această cheltuială nu este o cheltuială uşoară pe stat şi nu este una care să se rezume la sute de milioane de lei. Ea este de ordinul miliardelor, poate chiar şi zecilor de miliarde de lei şi de aceea această regulă, pentru moment, o păstrăm. Să vedem cum se vor derula mecanismele în continuare pe piaţa energiei.
Oricum, domnul prim-ministru şi împreună cu domnul viceprim-ministru au dispus să aibă un dialog cu toţi factorii implicaţi în piaţa energiei şi probabil vor urma şi măsuri de ajustare a acestor mecanisme, pentru că este nedrept ca această cheltuială acum să se întoarcă în bugetul de stat, în condiţiile în care preţul pe bursă a scăzut simţitor şi nu este corect ca mai apoi acest preţ din contracte să se regăsească şi în economia naţională. Gândiţi-vă că agenţii economici toţi se plâng la unison că plătesc preţuri uriaşe la energie, preţuri pe care le au prevăzute în contracte, şi acestea sunt componentă importantă în costul de producţie. Ori nu putem să avem pretenţia unei evoluţii a preţurilor, mai ales la bunurile de consum, descrescătoare dacă noi în continuare facem presiune pe costurile de producţie.
Editor : A.P.