DIN|interior. Tinerii antreprenori români au găsit soluții să sfideze criza
Fiecare dintre noi s-a gândit la un moment dat să își deschidă propria afacere. Dar câți au și dus până la capăt intenția? Din păcate, în România numărul antreprenorilor este încă unul redus. Echipa „Din|interior” i-a cunoscut și deapănă povestea câtorva dintre curajoșii care au știut să aibă încredere în ideea lor: au creat mici afaceri din care reușesc să obțină profit.
Sunt „tineri și neliniștiți”. Afacerile lor sfidează și cele mai pesimiste prognoze economice. Încearcă, testează și reușesc. Secretul lor? În primul rând, sunt inventivi. Doi frați din București au transformat călcatul hainelor într-o afacere profitabilă, un om de radio face magiun pentru cei care vor să mănânce sănătos, iar două foste funcționare dintr-un minister vând deșeuri drept opere de artă.
„Nu prea mă consider patron, adică nu m-am gândit niciodată. Adică tot fac pe la şcoală studii din astea de antreprenoriat. Nu, pentru mine pot să-mi exprim creativitatea outside the box, pot să mă joc cu ce vreau eu”, spune Cami.
Studiile arată că mai mult de 80% din companiile care funcţionează în România sunt întreprinderi mici şi mijlocii, potrivit Departamentului pentru IMM-uri al Guvernului României, citat de „Fundaţia post-privatizare”. Prin urmare, mai bine de jumătate din PIB este generat de producţia şi serviciile oferite de tineri ca Irina, Alex, Lulut, Cami sau Alina.
Călcatul rufelor ca afacere
„Eu citeam un articol pe un site de prin UK (Marea Britanie – n.r.) şi pe pagina asta era un banner simplu cu ironnig services (servicii de călcat haine – n.r.). Şi eu am zis: ce idee! Am dat click şi am văzut ce fac oamenii ăia. Noi venim acasă, îţi luăm hainele, ţi le călcăm şi a două zi ţi le aducem înapoi şi am zis: super tare! Şi eu aş folosi serviciul asta. Am dat un search pe google şi am văzut că în România erau vreo trei firme”, povestește Alex Dumitru.
Aşa a început unul dintre cele mai populare servicii de călcătorie profesională din Bucureşti. Alex şi Ana sunt copiii Gheorghiței. Împreună s-au gândit să facă o afacere din care mama lor să poată câștiga un ban. Gheorghița a fost toată viața ei călcătoreasă la APACA şi după o „carieră” de 30 de ani, în 2008, a rămas fără slujbă.
„Nu știam să fac foarte mult. Eu unde am lucrat nu făcusem foarte multă școală. Zece clase și m-am angajat imediat. Și trebuia să lucrez că nu se putea să stau nici acasă. Dar am zis: învăț orice se poate. Am învățat întâi mașină. La APACA întotdeauna trebuia să știi și la mașină. Dar a avut nevoie la călcat. Băiatul s-a gândit, a fost ideea lui. A fost mai mult pentru mine, pentru a lua bani mai mulți. Sunt atâţia oameni, mai, care calcă... n-au timp, deci sunt oameni care nu au timp. El a investit, a cumpărat masa asta cu ce mi-a trebuit, umeraşe mari mi le-a adus acasă şi zice, uite, hai!”, rememorează Gheorghița Dumitru.
Şi ceea ce a început în sufrageria apartamentului din Berceni s-a transformat într-o afacere care aduce un profit lunar de mai bine de 3.000 de lei. În plus, toată familia este implicată. Ana preia comenzile, mama calcă hainele, iar Alex face livrarea hainelor. În plus, tânărul promovează afacerea şi rezolvă rapid orice plângere: cine nu e mulţumit, primeşte banii înapoi.
„M-am gândit eu de la început la nişte întrebări pe care să mi le pună oamenii. M-am pregătit cu nişte sacoşe speciale să nu li se pară că le murdărim, pe care le-am reziolvat dinainte. Dar când am ajuns acolo mi-am dat seama de câteva chestii micuţe pe care nu aveam de unde să le ştim. Unii clienți, mă duceam la ei să le iau hainele și erau puțin temători să predea hainele. Întrebări ca: mi le aduceți înapoi, cât durează și le spuneam: astăzi le călcăm și mâine le aveți înapoi. Da sigur mi le aduceţi? Pe ultima sută de metri, când să ies pe uşa. Era amuzant, dar ei erau destul de serioşi”, povestește Alex.
Când doamna Gheorghiţa şi-a luat două zile de concediu, Ana i-a ţinut locul. A fost astfel obligată să înveţe din mers secretele meseriei şi să înţeleagă... filosofia călcatului.
„Când vezi așa, din afară, nu simți volumul de muncă fizică sau... dar când te implici este cu totul altceva. Pentru că este mult mai greu, este obositor și... mai dificil. Dar într-adevăr spatele, te doare spatele, te dor mâinile, faci febră la mâini, bătături chiar, mi s-a întâmplat și e un pic disconfort. Abur, cald. Sunt foarte multe persoane care atunci când își spală cămășile, nu le acordă atenția cuvenită, că acea cămașă să fie ok. Adică se formează foarte multe cute. Atunci când speli o cămașă, foarte multă lume ori nu le desface mânecile, cele care sunt suflecate și ni le aduc cu mânecile suflecate și după procesul de spălare mâneca aia arătă într-un mare fel după ce o desfaci, și de-aia sunt mici detalii care contează”, explică Ana Dumitru.
„Secretul... adică... pantalonul trebuie întotdeuna să-i calci buzunarul. Pe urmă, betelia de sus, cu buzunare, buzunarele de pe dedesubt. Și dunga niciodată să nu te duci cu ea până sus, la betelie. Te duci până la șlițul pantalonului. Și la bărbați și la femei. Și la bărbați, dacă au cute, te duci exact pe o cută pană sus. La cămăși întotdeauna calci partea de aici. Placă. O așezi pe masă și calci placa de aici, gulerul, partea de nasturi. Astea care sunt spălate de noi. Dacă se calcă cu dungă, îi fixezi întotdeauna cusătura asta să vină așa, pe spate, deci nu pe față”, detaliază doamna Gheorghița.
În garsoniera din Popeşti-Leordeni a mai apărut o masă de călcat. Doamna Gheorghiţa nu mai poate onora singură toate comenzile. Visează ca peste 10 ani să devină lider de piaţă.
Irina, „doamna Prună”
Irina Petrovici a lucrat mai bine de şapte ani la radio. Toamna trecută a luat o decizie sănătoasă: aceea de a produce magiun de prună ca la bunica ei acasă.
„Important e ca după desfacere să fie păstrat în frigider doar câteva zile, să fie consumat pentru că nu are nici un fel de conservanţi şi e posibil ca după câteva zile să aibă mucegai. Ok, poţi să cureţi mucegaiul şi să mai mănânci, dar mai bine nu. Important e să îl mănânci în două zile după ce îl deschizi. Altfel ţine cel puţin un an după ce îl deschizi”, explică Irina.
„Doamna Prună este bunica mea, să zicem că este şi mama mea până să devină doamna Petrovici şi eu într-o mică măsură. Pe lângă asta, doamna Prună este o invenţie de-a mea. Toamna trecută m-am gândit ce-ar fi să fac magiun. De ce m-am gândit la asta? Mergând acasă, eu sunt din Roman şi, locuind în București, am această deschidere către copilărie, către obiceiurile culinare pe care le aveam în copilărie şi asta este şi cazul cu magiunul de prune din care am mâncat foarte mult când eram copil, pe pâine prăjită, cu unt, cu nuci, în diverse combinaţii şi am redescoperit cât de bun e gustul ăsta”, povestește Irina.
Bunica Irinei nu a dat nicio şansă afacerii. În definitiv, nepoata ei voia să vândă ceva ce femeile făceau singure în casă, până acum vreo 20 de ani.
„Ea nu a făcut niciodată un comerţ, un business din dulceţuri, zacuscă toate produsele culinare pe care le face ea pentru iarnă, fie în mod curent. A fost surprinsă, nu s-a gândit niciodată că ar putea să facă bani din treaba asta. Le-a făcut tot timpul ca să avem noi, să aibă ea şi bunicul toată iarna. Pentru ea au cu totul altă menire conservele de iarnă”, detaliază Irina.
Ea a cumpărat cele mai bune prune de toamnă: 50 de kilograme de fructe, foarte bine alese.
„Nu toate prunele sunt bune pentru magiun. Sunt soiuri de prune care sunt mai potrivite pentru că sunt mai dulci, se desprind mai uşor de pe sâmbure, au nişte caracteristici care le fac ceea ce trebuie pentru un magiun de prune. Nu există un risc să nu iasă. O să iasă doar că atunci când nu e pruna foarte dulce şi nu se desprinde ușor de pe sâmbure munceşti mai mult, trebuie să pui zahăr, e mai apoasă şi atunci durează mult mai mult până se face magiunul”, explică ea.
Din producţia de anul trecut au mai rămas două borcane. Aşa că vrea să cumpere o livadă de pruni cât mai aproape de Bucureşti.
„Contează foarte mult povestea, am aflat că e un gust foarte apreciat de oameni şi că, deşi este atât de banal pentru unii, pentru alţii e o surpriză plăcută. Pentru mine a fost o surpriză că nu toată lumea ştie de banalul magiun de prune. Ei bine, nu e chiar aşa. Poate la mine, în Moldova e mult mai consumat decât în alte zone ale ţării. Şi am aflat că o să continui”, spune ea.
Până când va reuşi să dea lovitura pe piaţa magiunului, Irina lucrează într-o agenţie de creaţie. Face clătite şi gogoşi pentru prieteni, dar nu uită de visul ei.
Afacere din jocurile în fața blocului
Vlad şi Mihai, doi tineri care lucrează în publicitate, au hotărât, acum doi ani, să adune într-o colecţie cartonată jocurile „generaţiei cu cheia de gât”. Pentru 75 de lei primeşti un pachet cu cartoline în care găseşti aproape 60 de jocuri cu numele pe care le căpătau în diferite zone ale ţării. Pentru că, într-un mod de neînţeles pentru nimeni, acum 20-30 de ani jocurile „din faţa blocului” din Bucureşti ajungeau rapid în toată ţara, când telefonul şi poşta erau singurele modalităţi de comunicare.
„Erau jocuri pe care verişorii care se vizitau de la Bucureşti la Iaşi le povesteau unii altora şi atunci de la Iaşi se gândeau: da, dar la noi nu-i chiar aşa, dar mai facem noi nişte adăugiri, nişte variante şi găsim o formulă. Altă modalitate... nu-mi dau seama pentru că e clar că altă modalitate de comunicare între ei puștii nu aveau în perioada aia, decât mersul în vacanţă la nu ştiu ce prieteni sau nu ştiu ce rude”, povestește Vlad Tomei.
Povestea „generaţiei cu cheia de gât” a fost exploatată deja pe bloguri, în reclame sau în emisiuni. Puţini însă au reuşit să vorbească despre vremurile în care jocurile nu se cumpărau, ci se inventau în faţa blocului.
„Recuzita era la îndemână celui care ştia să o folosească. Adică cine ştia să facă dintr-o corcoduşă o muniţie sau dintr-o sârmă o scoabă să facă o praştie. N-am avut niciodată probleme în a găsi recuzita, chiar mă gandeam că am făcut nişte planşe şi când am avut nevoie de ţevi pentru cornete am mers la Bricostore. Atunci nu mergea nimeni la Bricostore, atunci mergeai în spatele blocului sau la tata în debara şi găseai nişte ţevi de plastic şi cabluri. Şi doze, cum se cheamă alea de la robineţi pe care le foloseam pe post de pocnitori”, explică și Mihai Gheorghe.
„Aici era un copac, care nu mai este, în jurul căruia se bătătorise pământul pentru jocul numit Gropița. Era o gaură în pământ cu o linie marcatoare de câţiva paşi, orice distanţă se măsura în paşi şi bineînțeles monedele noastre de 1 leu şi 3 lei pe care le aveam atunci. Ştiu că se făceau grupe că eram prea mulţi, iar astea erau monedele alea de 5 lei, de aluminiu care zburau aşa... erau mult prea uşoare, era un fel de golf practic doar că nu cu minge, ci mai aproape şi nu cu 18 găuri”, detaliază Mihai.
„Mi se pare că generaţia de acum, dacă e să vorbesc aşa bătrâneşte, are şi avea farmecul ei. Are foarte multe unelte la îndemână. Singura problemă e că tehnologizarea asta te ţine mai mult captat într-un mediu destul de singuratic. Nu mai e despre mine care stau cu tine aici şi ne împingem şi jucăm cocoş e despre cum stăm în reţea şi ne jucăm pe net. Adică noi suntem în continuare prieteni dar ne vedem mai rar. Asta şi ziceam în prefaţă: mă, copiii ăștia, din ziua de azi, stau cu nasul numai în calculator. Să stea cu nasul în calculator. Dacă eu aş fi primit un laptop sau o tabletă la nouă ani cred că înnebuneam. Nu mai vorbeam cu nimeni două săptămâni. Şi e de înţeles”, spune tânărul.
„Copilăria asta are o valoare şi în lumea business. Adică nostalgiile astea trebuie să ajungă unde trebuie. Dar nu m-am gândit că ar trebui să fie un business, că e o carte. Când faci o carte nu te gândeşti la un business. E doar o chestie de plăcere care poate fi numit un business. Avem deja cred că cel puţin 10 cereri din ţări diferite care... ieri am vorbit cu o prietenă care mi-a zis că a făcut un cadou în Finlanda, apoi ne întreba pe net o doamnă dacă nu putem livra în California. Şi e clar că există şi acolo un public foarte clar mai ales că sunt oameni care nu stau în ţară şi sunt cu atât mai mult ataşaţi nostalgiilor”, explică Mihai.
Primul tiraj de 1000 de exemplare este aproape epuizat. Copiii „din ziua de azi” sunt sceptici când vine vorba despre jocurile de altădată. Părinţii lor însă au devenit clienţi devotaţi.
„Dume de mestecat”
În urmă cu un an, trei tinere care lucrau într-o agenţie de publicitate s-au gândit că pot vinde cuvinte. Şi au reuşit.
„Pagina a început iniţial când Cami şi Zvâc, celelelate două tipe din proiect, mi-au făcut cadou de ziua mea dume pe care le-am tot dat pe Facebook şi pe Twitter. Iniţial erau dumele noastre după care am început să primim mesaje şi când primim dume de la oameni, le dăm tag. Şi avem cred că peste 60 de dume pe lista care îşi caută ilustraţie”, povestește Luluț.
Luluț, Cami şi cu Zvâc vînd tricouri, stickere şi coastere cu „dume de mestecat”. Aşa se numesc vorbele întoarse din condei, care ne amuză sau ne pun pe gânduri.
„Dumele de mestecat sunt jocuri pentru adulţi. Jocuri lingvistice pentru adulţi. Cred eu. Cred că joaca e gratuită şi cuvintele sunt şi ele gratuite. Uneori, din păcate, să nu le uităm. Au lipici la public”, explică Luluț.
„Am trecut de mult de cercul de prieteni. Culmea e, prima oară, am primit comenzi de la cercul de prieteni şi încet-încet şi prietenii au început să ne ia comenzi şi colegii de la muncă şi cred că a fost aşa o mare surpriză că nu ne aşteptăm să avem un aşa avânt”, spune Cami.
„Ideea nu costă nimic. Costă implementarea, cred că ideile ar trebui să fie libere. Şi cred că idei avem cu toţii atunci când începem să le punem în practică. Şi dacă avem ideile și nu ne punem cu burta pe ele şi încercăm să le facem, ori se pierd, ori le face altcineva”, explică Luluț.
Joaca de pe Internet a devenit serioasă când fetele au câştigat încrederea unor investitori. Florin şi colegii lui de la The Plot au deschis un program de finanţare pentru tinerii cu idei.
„Sunt foarte mulţi tineri creativi, care au foarte multe idei pe care le ţin la cutie din lipsa unor mijloace financiare sau de teamă de a începe ceva nou. Ele au avut o idee foarte bine pusă la punct care era deja pe net şi noi am venit cu alte idei: cum se pot promova, cum se poate face, ce se poate vinde din glumele lor, ele aveau o pagină de Internet care avea mulţi fani şi nu avea un produs anume. Şi noi le-am ajutat să îşi dezvolte acest produs, prin tricouri, coastree, stickere, prin care ele să poată să promoveze ce au produs. Este cel mai avansat proiect pe care îl avem la start-up şi merge”, spune Florin.
Planul lor este să deschidă un shop online, disponibil atât în limba română cât şi în engleză.
„Nu mă văd ca un patron, nici nu pot să mă văd ca un patron. Chiar dacă am avea angajaţi peste câţiva ani, 10 ani. O să-mi aduc aminte, băi, am pornit de aici. Iar cu banii vrem să-i investim. Probabil că o să ne cumpărăm şi noi o înghețată, ceva”, mărturisește Cami.
„Nu ştiu dacă o să ne îmbogăţim din asta, nu ne-am gândit încă la asta, cred că o să sune clişeistic, dar cred că ne îmbogăţim spiritual. Adică eu cred că răsplată noastră la finalul zilei e că cineva a dat peste gluma noastră şi dându-i share a şi rezonat sau a râs. Şi ne amintim că asta însemană să fii om, cred, empatie”, spune Luluț.
Deșeuri transformate în artă
Ce îţi trebuie ca să transformi deşeurile în obiecte utile? Imaginaţie. Şi cum poţi scoate bani din această idee? Scrii un plan de afaceri. Alina şi Georgiana au în jurul lor o comunitate de peste 100.000 de oameni care le urmăresc „ideile” online. Cele două au reuşit să transforme un ONG într-o afacere.
„Eu cu Alina am fost colege în Olanda şi ne-am întors în ţară, tot voluntariam în diverse proiecte şi la un moment dat am avut ideea: hai să ne facem propria organizaţie şi să începem să ne gândim propriile noastre proiecte. La început făceam de toate, aveam tot felul de idei creţe şi la un moment dat a venit Alina cu reciclarea creativă şi am început să ne jucăm”, povestește Georgiana Cremene.
„Iniţial, am început cu târguri în care ţineam şi ateliere şi îi învăţăm pe oameni cum se face, dar reciclarea creativă poţi să o duci şi la un nivel de complexitate mai ridicat şi atunci ai chiar produse de design la un nivel mai ridicat, iar acolo am început să şi vindem unele produse, iar acum lucrăm la un magazin online, unde se va putea cumpăra şi se vor putea personaliza aceste produse. Noi putem arăta ce putem să facem şi împreună cu persoana care se află în spatele calculatorului ne gândim şi o să cream produse unice”, spune Alina Blaga.
Tinerele şi-au extins afacerea. Au închiriat un sediu nou, spaţios, şi construiesc un atelier creativ în afara Bucureştiului. Acolo vor organiza evenimente dedicate corporaţiilor.
„Noi, peste doi ani de zile am făcut şi muncă creativă şi am avut şi locuri de muncă. După muncă şi în weekenduri. Astfel am reuşit să ridicăm un proiect în paralel, cu locurile de muncă stabile, ceea ce a însemnat un efort, dar, fiind făcut cu pasiune, nu s-a simţit. Şi avem oamnei în jurul nostru care fac exact acelaşi lucru”, povestește Georgiana.
„Oamenii se atrag atunci când au pasiuni comune şi aşa lucrurile tind să crească natural, nu forţat. Începutul a fost o pasiune până la urmă, un mic atelier, o joacă şi treptat a ajuns să fie un plan de afaceri şi acum ne vedem departe, peste zece ani”, conchide Alina.
Alina şi Georgiana; Lulut, Cami şi Zvâc, Irina; Vlad şi Mihai, Alex şi Ana au demonstrat că dacă vrei să dai viaţă unei idei, nu ai nevoie de mulţi bani, ci de pasiune şi tenacitate.
Urmăriți reportajul integral în materialul video de mai jos:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
