Din cauza problemelor economice, China taie cu 80% investiţiile în Europa

Data publicării:
G20 Nations Hold Hamburg Summit
FOTO: Getty Images

Investiţiile chineze în Europa au scăzut cu 80% în primul semestru din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, din cauza escaladării tensiunilor comerciale, care au dus la încetinirea economiei chineze, conform studiului semianual publicat luni de compania de consultanţă Ernst & Young (EY), transmite DPA, citat de Agerpres.

În primele şase luni din 2019, China a investit 2,4 miliarde de dolari în companiile din Europa, inclusiv 81 de achiziţii şi cumpărări de acţiuni, dar majoritatea au fost tranzacţii de dimensiuni reduse, apreciază EY.

Statul asiatic nu a făcut achiziţii în Germania în perioada ianuarie-iunie 2019 şi a investit doar 505 milioane de dolari în firmele germane. În 2018, China a investit zece miliarde de dolari în cea mai mare economie din UE.

În ultimele decenii, Germania s-a apropiat din ce în ce mai mult de China, din punct de vedere economic. Statul asiatic este acum cel mai mare partener comercial al Germaniei, volumul total al comerţului bilateral ajungând la aproximativ 186,6 miliarde de euro (230 miliarde de dolari) în 2017, conform datelor Guvernului german.

În Germania au sporit temerile că în urma achiziţiilor statul chinez obţine prea mult acces la tehnologiile cheie.

Preluarea, în 2016, a producătorului german de roboţi Kuka de către firma chineză Midea a dat naştere la îngrijorări că statul chinez dobândeşte acces la tehnologii de vârf, dar, în acelaşi timp, îşi protejează propriile firme de preluarea de către companii străine.

Ca rezultat, în decembrie Germania a înăsprit legislaţia privind preluarea de acţiuni în unele firme locale de către companiile străine. Măsura va permite Guvernului de la Berlin să blocheze preluarea unor companii dacă există riscul ca expertiza (know-how) să ajungă peste hotare şi să intervină în cazul în care un cumpărător acumulează o participaţie de 10%.

Înăsprirea regulilor privind investiţiile străine în companiile de importanţă strategică vine pe fondul apetitului Chinei pentru companiile germane, apreciază analiştii. Aceştia adaugă că ar putea fi modificate reglementările privind comerţul extern pentru ca statul să se asigure că tehnologiile cheie rămân în posesia germanilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...