DIGIPEDIA. Răsvan Radu, președinte executiv la Unicredit Țiriac: Există posibilitatea gestionării eficiente a riscului

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Avem păreri diferite despre bancheri şi bănci. Ele au devenit mai critice, în ultimii ani de criză. Brusc, ne vin în minte veniturile, bonificaţiile imense ale unor bancheri, chiar atunci când au contribuit la ruinarea clienţilor sau a băncilor înseşi.

O altă percepţie, şi nu doar a bancherilor, ci şi a unor observatori raţionali, este aceea care ne obligă la înţelegerea faptului că fără bănci şi bancheri, chiar atunci când fac slalom printre reguli ca să ne multiplice banii, alimentând sistemul circulator al lumii moderne, viaţa n-ar fi posibilă nici înainte de moarte.

Jon Corzine, fost guvernator al statului New Jersey, aflat în fruntea fondului de operatiuni bursiere MFGlobal, a riscat, fără plasă dedesubt, cumpărând bonduri, obligaţiuni sud-europene după izbucnirea crizei. Câteva miliarde bune pierderi, falimentul firmei şi exitul financiarului, inclusiv într-un accident teribil de automobil (nu conducea Corzine). Personajul şi-a rupt 15 coaste, a trebuit să-şi înnoiasca jumătate din sânge şi, spre desosebire de bancă şi miliardele de dolari, a scăpat cu viaţă. N-avea centura pusă. Aşa şi-a condus şi banca, asumând prea multe riscuri, cu prea puţine precauţii.

Distinsul domn Jamie Dimon face parte din familia superpreţioşilor bancheri, arătoşi, cool, desigur megaplătiţi, dar cărora zeii le iau minţile şi nouă banii. Jamie Dimon a fost şeful celebrissimei JP Morgan.

În film mai apare un personaj foare interesant şi oarecum pozitiv. E vorba de Till Guldimann - un nordic distins, senin şi suveran în luxul - protestant frugal - al pensiei californiene. El conduce cu centura, este autorul modelului matematic al măsurării riscului - Value & Risk. O bună supapă de salvare, cu condiţia să nu crezi prea mult în ea. Problema este că, chiar şi atunci când ţii riscurile în frâu, cu ajutorul formulei, există marele pericol ca pieţele s-o ia razna, pornind de la percepţia unui risc, nu de la riscul propriu-zis. Rezultatul e tot falimentul şi demontarea, nu fixarea sistemului.

Emil Hurezeanu a discutat despre film cu „un bancher pur-sânge”, dl. Răsvan Radu. A fost cel mai tânăr preşedinte de bancă, la 39 de ani. Conduce Unicredit Ţiriac România, la Bucureşti, e vicepreşedinte executiv în Consiliul de Administraţie al Unicredit, la sediul global de la Milano, membru în exclusiva Comisie trilaterală din România doar alături de Mugur Isărescu şi Mihai Tănăsescu. Apare rar în media, dar a făcut-o de data aceasta, pentru a comenta un documentar de excepție difuzat de Digi24. „Nu există progres în general fără asumarea unui risc și capitalismul în general înseamnă asumare conștientă de riscuri. Există, însă, posibilitatea gestionării eficiente a riscului și asumării de riscuri calculate”, a spus Răsvan Radu la Digi24.

În materialul video de mai jos puteți urmări discuția purtată de Răsvan Radu cu Emil Hurezeanu: