Retragerea trupelor SUA a permis talibanilor afgani reluarea importului de petrol din Iran

Data actualizării: Data publicării:
Local Oil Industry in Iran
Iranul a reluat exporturile de petrol către Afganistan. Foto: Profimedia Images

Iranul a reluat exporturile de petrol către Afganistan în urmă cu câteva zile, ca urmare a unei solicitări din partea noului guvernului afgan, care se simte împuternicit de retragerea SUA pentru a cumpăra mai deschis țițeiul națiunii sancționate, potrivit unui oficial iranian citat de Reuters.

Grupul sunit a acaparat, săptămâna trecută, puterea în Afganistan, pe măsură ce SUA și aliații săi și-au retras trupele după un război de 20 de ani.

Prețul benzinei în Afganistan a ajuns la 900 de dolari pe tonă în contextul părăsirii orașelor de către afgani, de frica represaliilor și întoarcerii la o versiune dură a legii islamice pe care talibanii au impus-o când erau la putere acum două decenii.

Pentru a contracara creșterea prețului, noii talibani au cerut Iranului șiit să țină granițele deschise pentru comercianți.

“Talibanii au trimis mesaje Iranului, spunând «puteți continua exportul produselor petroliere»”, a declarat, pentru Reuters, de la Teheran, Hamid Hosseini, membru în Consiliul de Administrație al Uniunii Iraniene a Exportatorilor de Petrol, Gaze și Produse Petrochimice.

Talibanii au trimis mesaje comercianților iranieni și Camerei de comerț iraniene, care are legături strânse cu guvernul.

Drept consecință, Administrația Vamală a Iranului, care este parte a guvernului, a ridicat restricția asupra exporturilor de petrol către Afganistan, care era în vigoare din 6 august din cauza îngrijorărilor Iranului în privința siguranței comerțului în țară.

Acele îngrijorări au fost ușurate de atitudinea talibanilor, a spus Hosseini.

El a făcut referire și la decizia talibanilor de a tăia tarifele pe importurile de combustibil din Iran și alte state vecine și a arătat pentru Reuters un document oficial emis de către Emiratul Islamic al Afganistanului – numele folosit de talibani.

Documentul a specificat o reducere de 70% a tarifelor pe importurile de benzină, diesel și GPL din țările învecinate Afganistanului.

Cooperarea Iranului cu talibanii

Iranul deține a patra cea mai mare rezervă de țiței, însă ultima rundă de sancțiuni impuse de SUA în mandatul fostului președinte Donald Trump în 2018 a redus semnificativ exporturile de țiței iranian.

Iranul a gestionat o parte din comerț, în mod notabil prin transportul combustibilului către vecini precum Afganistan. Retragerea trupelor SUA a făcut liderii Iranului și Afganistanului mai puțin îngrijorați în privința tranzacționării deschise, spune Hosseini.

Principalele exporturi ale Iranului către Afganistan sunt benzina și diesel. Iranul a exportat aproape 400.000 de tone de combustibil către vecinii săi din mai 2020 până în mai 2021, potrivit unui raport publicat de către PetroView, o platformă iraniană de consultanță și cercetare în privința petrolului.

Fluxul de combustibil iranian a fost vital pentru Afganistan în ultimii câțiva ani, potrivit comercianților și unui raport guvernamental afgan, consultat de Reuters.

Între martie 2020 și martie 2021, Iranul a reprezentat 367 de milioane de dolari din importurile Afganistanului, majoritatea combustibil, potrivit raportului întocmit de ministrul afgan al Finanțelor, Camerei de comerț și datelor de la companiile private.

Următorii doi furnizori de țiței sunt Turkmenistan și Uzbeksitan cu valori ale comerțului, în mare parte petrolier, de 257 milioane de dolari, respectiv 236 milioane de dolari.

O sursă cu informații la prima mână despre acest subiect, care a cerut să nu fie numită, a spus că mai mult de 1 milion de tone pe an, sau peste 20.000 de barili pe zi, de combustibil iranian merg la export către Afganistan.

Principala destinație a combustibilului iranian a fost provinciile estice ale Afganistanului, lângă granița Iranului, precum și regiunile sudice Kandahar și Nimrook, unde talibanii au avut o influență puternică încă de dinainte de ofensiva constantă din ultimele săptămâni, potrivit Hosseini.

“Cred că noul guvern iranian își va extinde semnificativ cooperarea cu guvernul taliban. Iran își poate dubla cu ușurință comerțul cu Afganistanul. Guvernul lui Ashraf Ghani a încercat întotdeauna să limiteze cooperarea cu Iranul, de când acesta se afla sub sancțiunile SUA”, a spus Hosseini.

Afganistanul nu are o industrie petrolieră proprie. Statul are șase mini-rafinării care produc fiecare doar câteva mii de barili pe zi de produs rafinat.

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...