Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat miercuri, după ce Gazprom a oprit pentru perioada 31 august - 3 septembrie livrările de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream 1, pentru lucrări de mentenanţă, transmite Reuters.
Joi dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au urcat cu 12 euro, ajungând la 263 euro pentru un Megawatt oră (MWh), iar cotaţiile pentru octombrie cu trei euro, la 272 euro MWh. În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.
Unii analişti se aşteaptă la menţinerea preţurilor ridicate la gaze în septembrie, după începerea lucrărilor de mentenanţă la unitatea de procesare a gazelor Klrstr din Norvegia, transmite Agerpres.
„În condiţiile în care s-au atenuat valurile de căldură şi ploile de toamnă au revenit parţial, preţurile energiei în Europa nu mai înregistrează valori record. Credem că piaţa a evaluat excesiv riscurile privind aprovizionarea cu energie şi actuala creştere se va atenua”, a apreciat Norbert Rucker, analist la Julius Baer.
În Europa, preţurile la gaze sunt de peste zece ori mai ridicate decât media din această perioadă a anului, destabilizând economiile, subminând euro şi sporind presiunile asupra politicienilor pentru a atenua impactul inflaţiei ridicate. Perturbările din aprovizionare s-au intensificat săptămâna aceasta, sporind concurenţa cu Asia pentru asigurarea livrărilor, scrie Reuters.
În ultimul an, preţul ridicat a forţat deja închiderea a aproximativ jumătate din topitoriile de zinc şi aluminiu din Europa, dar şi mai multe se pregătesc de închidere.
Gigantul energetic rus Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare.