Preţul petrolului a crescut cu peste 5%, joi, în contextul în care Emiratele Arabe Unite, producător OPEC, pare să se distanţeze de declaraţiile lansate cu o zi înainte, conform cărora ţara va susţine creşterea producţiei în rândul statelor membre, relatează BBC.
Miercuri, preţul petrolului a scăzut cu până la 17% după ce ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington, Yousuf Al Otaiba, a declarat că susţine accelerarea producţiei.
„Favorizăm majorarea producţiei şi vom încuraja OPEC să ia în considerare o serie mai ridicată de volume de producţie”, a spus Al Otaiba într-un mesaj postat pe Twitter de Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Washington.
Totuşi, câteva ore mai târziu, ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al-Mazrouei, a dat de înţeles că vrea să atenueze mesajul lui Al Otaiba, scriind pe Twitter că ţara rămâne fidelă actualului acord OPEC+.
„EAU sunt dedicate acordului OPEC+ şi actualelor mecanisme de ajustare lunară a producţiei”, a susținut ministrul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În Statele Unite, contractele futures pe Brent crude creşteau joi cu 5% la 116,6 dolari pe baril. Totodată, contractele futures pe West Texas Intermediate afişau un plus de 4% la 113,2 dolari pe baril, conform datelor MarketWatch, scrie Business Insider.
Petrolul a înregistrat puternice fluctuaţii de preţ în ultimele două săptămâni. Conform unor surse citate de Bloomberg, Emiratele Arabe Unite nu s-au consultat cu alte membre OPEC+ înainte de a lansa declaraţiile de miercuri şi, cel mai probabil, propunerea ambasadorului Al Otaiba a generat tensiuni în interiorul organizaţiei. Cea mai recentă întâlnire a ţărilor membre a durat doar 13 minute, iar statele OPEC au decis să îşi menţină planul de majorare a producţiei cu 400.000 de barili de petrol în luna aprilie, potrivit Mediafax.
Ţările din cadrul OPEC nu au făcut referire la războiul dintre Rusia şi Ucraina, unul dintre principali factori care stau la baza creşterilor înregistrate de petrol în ultima perioadă.