Mii de români care au trecut de la ROBOR la IRCC regretă acum decizia

Data actualizării: Data publicării:
bancnote lei numarate de o persoana
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cei aproximativ 18.000 de români care au trecut de la ROBOR la IRCC în speranța că vor scăpa de ratele mari au început să regrete decizia. Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la cel mai mic nivel din ultimele șase luni, în timp ce indicatorul folosit pentru creditele noi a urcat fulminat în ianuarie, cu aproape două procente, crescând astfel ratele românilor cu sute de lei.

Cine s-a împrumutat la bancă după mai 2019 și a luat un credit cu dobândă variabilă vede cum indicele IRCC a crescut cu aproape două procente din luna ianuarie a acestui an. Spre exemplu, o rată la un credit de 250.000 de lei s-a majorat cu aproape 300 de lei.

Estimările nu sunt mai bune nici pentru perioadă următoare. Din aprilie, IRCC va urca aproape de nivelul de 6%. Asta înseamnă că din trimestrul următor, românii vor plăti în plus o diferență de 50 de lei față de ratele pe care le vor plăti în perioada ianuarie-martie la același credit. Se întâmplă acest lucru deoarece IRCC este actualizat trimestrial în funcție de tranzacțiile dintre bănci făcute în urmă cu jumătate de an. În concluzie, IRCC va rămâne ridicat încă șase luni, în situația teoretică în care dobânzile vor scădea. 

Sunt aproape 18.000 de români care au făcut trecerea de la ROBOR la IRCC anul trecut, în speranța că vor scăpa de ratele mari. Acum mulți regretă decizia, în condițiile în care indicele ROBOR a scăzut la 7,31%, de la 8,21%, valoarea maximă înregistrată la final de octombrie. Spre exemplu, la un credit de 250.000 de lei, rata a scăzut în două luni și jumătate cu 163 de lei.

Practic, românii care au plătit rate mai mari pe ROBOR, iar apoi au trecut pe IRCC, vor suporta acum creșterea ratelor de două ori. 

Reprezentanții Băncii Centrale spun că o scădere semnificativă a indicatorului folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei luate înainte de mai 2019 am putea vedea spre finalul anului, când și inflația ar urma să fie de o cifră. De precizat, însă, că un client care a făcut trecerea de la ROBOR la IRCC nu poate reveni asupra deciziei.

"Ce vedem acum pe IRCC e ROBOR-ul de acum aproximativ 6 luni. În trimestrul doi al acestui an IRCC va crește din nou, va fi aproape 7% și probabil va rămâne la acest nivel tot anul.

Poate din 2024 să aibă o scădere mai puternică, dacă ROBOR va scădea mai mult

Cine a trecut de la ROBOR la IRCC de fapt, a amânat cu șase luni creșterea ratei dobânzii", a explicat la Digi24 economistul Adrian Codârlașu.

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...