Mai mult de jumătate dintre firmele mici din Europa, unde muncesc două treimi dintre angajați, se tem că se vor închide

Data actualizării: Data publicării:
Om de afaceri cu capul in nisip
Efecte dramatice ale pandemiei din punct de vedere economic. FOTO: Getty Images

Peste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajaţii de pe continent, se tem că nu vor supravieţui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu îşi vor reveni, arată un sondaj publicat joi de firma de consultanţă McKinsey, transmite Reuters.

Acest sondaj a fost derulat în luna august, înainte ca explozia cazurilor de infecţie cu coronavirus în Europa să oblige guvernele să impună noi restricţii, arată amploarea pagubelor provocate de criza Covid-19.

Potrivit sondajului derulat de McKinsey & Co în rândul a peste 2.000 de IMM-uri din primele cinci economii europene (Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie), 55% din aceste companii se aşteaptă să îşi închidă porţile până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.

Dacă traiectoria actuală se menţine, una din 10 IMM-uri se aşteaptă să depună cererea de intrare în insolvenţă în decurs de şase luni, scrie Agerpres.

"Aceasta este o povară substanţială asupra sectorului financiar", subliniază unul din autorii raportului, Zdravko Mladenov, referindu-se la doar una dintre consecinţele unei astfel de evoluţii, care ar putea conduce de asemenea la creşterea şomajului şi la diminuarea nivelului general al investiţiilor în economie.

Economiştii intervievaţi de Reuters luna trecută prognozau că economia zonei euro va înregistra o creştere de doar 5,5% anul viitor, după o cădere de aproape 8% în acest an, dar au avertizat că şi această revenire modestă este în pericol în urma unei noi răspândiri a virusului.

Întreprinderile Mici şi Mijlocii sunt firmele cu până la 250 de angajaţi. În Europa aceste firme au peste 90 de milioane de angajaţi însă cifra lor mică de afaceri le face vulnerabile la crizele de lichidităţi. De exemplu, în Spania 83% dintre cele 85.000 de IMM-uri care au intrat în insolvenţă începând din februarie aveau mai puţin de cinci angajaţi.

Măsurile adoptate de statele din regiune, care variază de la moratorii cu privire la insolvenţe şi vacanţe de la rambursarea împrumuturilor, au reuşit până acum să menţină mii de IMM-uri pe linia de plutire. Însă, în contextul în care o parte dintre aceste măsuri expiră în unele state, băncile centrale din Germania şi Marea Britanie se numără printre instituţiile care au tras un semnal de alarmă asupra creşterii insolvenţelor.

"Decidenţii trebuie să facă orice este nevoie pentru a ţine sub control pandemia şi consecinţele sale economice şi să nu retragă prematur măsurile de sprijin, pentru a evita greşelile făcute în perioada crizei financiare", a subliniat recent FMI. "Pentru companii, politicile trebuie să meargă dincolo de sprijin de lichiditate şi să se asigure că firmele sănătoase dar care acum sunt insolvente pot rămâne în activitate", a adăugat FMI, citând măsuri precum facilitarea restructurării datoriilor şi punerea la dispoziţie de capital pentru firmele sănătoase. 

Partenerii noștri
Playtech
Modelul Dacia nemai văzut până acum: Mașina pe care orice român și-ar dori-o
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, apel către Marcel Ciolacu pentru a-și recupera băieții: ”Legea nu se aplică, copiii mei...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
18 days after the passage of the DANA - Valencia
Majoritatea oamenilor găsiți decedați în urma inundațiilor din Valencia se aflau în spații închise
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
James Van Der Beek, idolul adolescenților din anii '90, are cancer. Tatăl a 6 copii, acesta nu și-a anunțat...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului