În ziua în care Meta a avut cea mai mare pierdere a unei companii americane de pe bursă, Jeff Bezos a câștigat 20 de miliarde de dolari

Data actualizării: Data publicării:
Jeff Bezos
Jeff Bezos. Foto: Michael M. Santiago/ Getty Images

În vreme ce Mark Zuckerberg a pierdut 29 de miliarde de dolari joi, un alt miliardar, Jeff Bezos, a câștigat 20 de miliarde de dolari după anunțul privind câștigurile Amazon din filme și platforma sa de streaming, conform Reuters.

Jeff Bezos, fondatorul și președintele companiei de e-commerce Amazon, deține aproape 9,9% din aceasta, potrivit datelor Refinitiv. El este de asemenea al treilea cel mai bogat om de pe Planetă, conform Forbes.

Profitul Amazon a urcat vertiginos în perioada sărbătorilor de iarnă, mulțumită investițiilor în compania de mașini electrice Rivian. Amazon a mai spus că va mări prețurile anuale ale abonamentelor Prime în SUA, astfel ducând la o creștere a acțiunilor sale cu 15% în tranzacțiile extinse. Totodată, aceste evoluții pregătesc pentru vineri cel mai mare câștig procentual din octombrie 2009.

Averea lui Bezos a crescut cu 57%, la 177 de miliarde de dolari în 2021 față de anul precedent, potrivit Forbes, în mare parte în urma creșterii exponențiale în timpul pandemiei, când oamenii au devenit dependenți de cumpărăturile online.

Cea mai mare scădere financiară de o zi a unei companii americane

Joi, acțiunile Meta, compania mamă a Facebook, au scăzut cu 26%, pierzând mai mult de 200 de miliarde de dolari în cea mai mare scădere financiară de o zi a unei companii americane de pe bursă. Aceasta a dus la scăderea averii lui Mark Zuckerberg la 85 de miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Zuckerberg deține aproape 12,8% din companie.

Decăderea de o zi a lui Zuckerberg este printre cele mai mari din toate timpurile și vine după ce șeful Tesla, Elon Musk, a pierdut, pe hârtie, 35 de miliarde de dolari într-o singură zi, în noiembrie. Acțiunile Tesla nu și-au mai revenit ca urmare a vânzării unui procent de 3% din deținerea lui Musk.

Zuckerberg este pe poziția 12 în lista Forbes a celor mai bogați, sub mogulii indieni ai afacerilor Mukesh Ambani și Gautam Adani.

Tranzacțiile cu acțiuni din tehnologie rămân volatile, în contextul impactului inflației mari și a creșterilor previzionate a dobânzilor, scrie Reuters. Acțiunile Meta și-ar putea reveni mai devreme, lovitura la averea lui Zuckerberg fiind pe hârtie.

Zuckerberg a vândut acțiuni Meta în valoare de 4,47 miliarde de dolari anul trecut, înainte de stagnarea acțiunilor tech. Vânzările de acțiuni au fost făcute ca parte a unui plan de tranzacții, pe care diectorii executivi îl folosesc pentru a alina îngrijorările privind tranzacțiile privilegiate.

Partenerii noștri
Playtech
Poate o persoană deveni proprietar dacă plătește impozitul unei locuințe? Ce spune legea și ce trebuie să...
Digi FM
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele incredibile...
Pro FM
Ce ar fi determinat despărțirea dintre Bianca Censori și Kanye West. Apropiat: „S-a săturat, a fost picătura...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Profilul psihologic al lui Ilie Bolojan, care a anunțat că va locui 100 de zile în Palatul Cotroceni...
Newsweek
Avocatul Poporului încasează 3 pensii de 22.000 lei. A tăiat 4.900.000 pensii contributive cu 12%
Digi FM
Cristina Cioran a născut un băiețel. Vedeta de 47 de ani, mamă pentru a doua oară alături de bărbatul cu care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Transformarea polițistului care seamănă leit cu Dwayne Johnson. Arată la fel și la față, și la mușchi, și la...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...