Efectele economice ale noii politici a Chinei privind natalitatea: au crescut acțiunile producătorilor de jucării și scutece

Data publicării:
jucarii colorate pe rafturile unui magazin din china
Acțiunile producătorilor de jucării au crescut după ce China a anunțat că va permite cuplurilor să aibă trei copii. Foto: Profimedia Images

Acțiunile producătorilor de jucării, scutece și hrană pentru sugari din China au crescut marți pentru a doua zi la rând. Investorii s-au grăbit să cumpere active pe bursă după ce Beijingul a anunțat că va permite cuplurilor să trei copii, nu doi, așa cum este politica strictă impusă în prezent, relatează Reuters.

Anunțul Chinei i-a făcut, de asemenea, pe mulți analiști de brokeraj să recomande astfel de acțiuni, în ciuda unei percepții larg răspândite că schimbarea politicii nu va avea un impact brusc asupra ratei natalității.
Acțiunile producătorului de jucării Goldlok Holdings au crescut cu 10% pentru a doua zi, la fel ca și acțiunile Jinfa Labi Maternity & Baby Articles Co.
Au crescut și alte acțiuni legate de produse pentru bebeluși, inclusiv ale producătorului de lapte praf Beingmate Co, ale fabricantului de produse pentru copii Shanghai Aiyingshi Co și ale producătorului de echipamente pentru îngrijirea copiilor Ningbo David Medical Device Co.

Un indice care urmărește așa-numitele acțiuni pentru „al treilea bebeluș”, recent compilat de Hithink RoyalFlush Information Network Co, a crescut marți cu aproximativ 2,5%, în timp ce indicele bursier de referință al Chinei a stagnat.

Hu Yunlong, un administrator de fonduri speculative din Beijing, a declarat că câștigurile ridicate din astfel de acțiuni au fost rezultatul „speculațiilor pe termen scurt”, întrucât consideră că impactul pe termen lungva fi limitat.

China a decis să permită cuplurilor să aibă și al treilea copil în încercarea de a preveni riscurile economice cauzate de o populație care îmbătrânește rapid. Dar analiștii spun că politica în sine este puțin probabil să stimuleze dorința multor cupluri de a avea mai mulți copii, având în vedere costurile ridicate de îngrijire a copiilor.

Ultimul recensământ a arătat că populația Chinei a crescut la cel mai lent ritm din ultimele decenii. Acest aspect a determinat Beijingul să ia măsuri și să elimine politica strictă potrivit căreia un cuplu nu putea avea mai mult de doi copii. Astfel, pentru a preveni un declin și mai mare al populației, fiecare familie va putea avea trei copii. 

Recensământul Chinei, făcut public la începutul acestei luni, a arătat că aproximativ 12 milioane de copii s-au născut anul trecut, o scădere semnificativă față de cei 18 milioane din 2016.

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...