Bulgaria acuză Gazprom că încalcă actualul contract: Am plătit pentru gazele din aprilie

Data actualizării: Data publicării:
Conducte de gaze.
Bulgaria nu va negocia un nou contract de aprovizionare cu gaze de la Gazprom. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bulgaria a plătit pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie şi oprirea aprovizionării va reprezenta o încălcare a actualului contract cu Gazprom, le-a spus jurnaliştilor ministrul Energiei, Alexander Nikolov, transmite Reuters.

Bulgaria va urmări poziţia Comisiei Europene care cere statelor să nu plătească în ruble pentru gazele ruseşti, aşa cum a cerut preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat Nikolov.

"Deoarece sunt analizate toate obligaţiile legale şi comerciale, este clar că în acest moment gazul natural este folosit mai mult ca o armă politică şi economică în actualul război", susţine ministrul Energiei.

Bulgaria este puternic dependentă de gazele ruseşti. UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la finalul anului şi la zero până la finalul lui 2027, a anunţat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului. Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...