Aproape 100 de companii s-au retras sau și-au întrerupt activitatea din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Cristina Sbîrn
Redactor
Moscow, Russia. 15th Sep, 2021. A view of the city from the Panorama 360 observation deck on the 90th floor of the Vostok [East] tower of the Federation multifunctional complex of the Moscow International Business Center (Moscow City). Credit: Valery Shar
Aproape o sută de mărci și companii globale părăsesc piața rusă din cauza invaziei din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Rusia e pedepsită dur de marii giganţii petrolieri, iar producătorii auto anunță și ei încetarea acordurilor comerciale sau producţia în țara lui Vladimir Putin. Există însă și companii care se retrag din Ucraina, invocând îngrijorări cu privire la siguranţa angajaţilor. Pe de altă parte, autoritățile de la Moscova au anunțat că firmele din Vest reacționează la presiuni politice și că vor fi împiedicate să vândă activele rusești.

Americanii de la ExxonMobil vor renunța la ultima lor mare investiție în țara condusă de Vladimir Putin, adică la administrarea marilor câmpuri de producție de petrol și gaze pe insula Sahalin din Orientul Îndepărtat al Federației Ruse. Operațiunile de petrol și gaze din Rusia ale Exxon erau evaluate la peste 4 miliarde de dolari.

În urma unor presiuni puternice din partea guvernului britanic, cei de la British Petroleum (BP) au anunțat că renunță la una dintre cele mai mari investiții străine din Rusia, participația de circa 20% din Rosneft și joint-venture-urile asociate. Potrivit analiștilor, acest lucru ar putea costa BP 26 de miliarde de dolari.

Și grupul olandezo-britanic Shell a decis renunțarea la afacerile din Rusia și abandonarea proiectelor cu Gazprom, care erau evaluate, la finalul anului trecut, la aproximativ 3 miliarde de dolari.

Francezii de la TotalEnergies și norvegienii de la Equinor au anunţat și ei că nu vor mai investi în Rusia, în timp ce OMV a anunțat că nu mai continuă discuțiile cu Gazprom pentru achiziția unei participații la un câmp de gaze din Siberia.

Izolarea Rusiei este adâncită şi de oprirea temporară, de către giganții de transport maritim Maersk și Mediterranean Shipping Company, a tuturor transporturilor de containere către şi dinspre această ţară.

Și marile companii auto taie legăturile economice sau îşi revizuiesc operaţiunile din Rusia. Anunțuri în acest sens au fost făcute de General Motors, Volvo, Ford, Audi, Jaguar, Cadilac, Aston Martin.

Pe de altă parte, francezii de la Renault, care dețin 68% din cel mai mare producător auto rus, AvtoVaz, au anunțat doar că vor suspenda activitatea fabricii din Moscova până pe 5 martie din cauza „schimbărilor forţate în actualele rute logistice”.

Gigantul auto mondial Toyota a anunţat joi suspendarea „până la noi ordine” a producţiei în Rusia cu începere de vineri, precum şi a importurilor în ţară, invocând „întreruperile în lanţul de aprovizionare” legate de conflictul ruso-ucrainean, transmite AFP. „Întreruperile în lanţul de aprovizionare” la care se referă grupul într-un comunicat sunt legate de invadarea Ucrainei de către Moscova şi de sancţiunile internaţionale care au căzut de atunci asupra Rusiei, a confirmat purtătoarea de cuvânt, conform Agerpres.

„Fiind o companie cu operaţiuni în Ucraina şi Rusia, prioritatea noastră în gestionarea acestei crize este să asigurăm securitatea tuturor membrilor echipei noastre, a personalului din vânzări şi a partenerilor din lanţul de aprovizionare”, a adăugat grupul.

Alţi producători auto japonezi, printre care Honda şi Mazda, au oprit temporar exportul de vehicule sau piese în Rusia din cauza sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei, potrivit media locale.

Războiul din Ucraina i-a determinat și pe marii producătorii de avioane Boeing și Airbus să anunțe că suspendă livrarea de piese, suportul tehnic și operațiunile de mentenanță pentru avioanele companiilor rusești.

În plus, companiile americane de carduri de plată Visa şi Mastercard au blocat mai multe instituţii financiare ruseşti din reţeaua lor.

Iar companiile americane Apple, Nike au încetat să-şi vândă produsele în Rusia.

Unele companii se retrag, însă, din Ucraina, nu din Rusia, spunând că au îngrijorări cu privire la siguranţa angajaţilor şi operaţiunilor pe măsură ce invazia ruşilor continuă, precum Coca-Cola și Carlsberg.

Aproape o sută de mărci și companii globale părăsesc piața rusă din cauza invaziei din Ucraina, anunță portalul de informații ucrainean Hasdiy.org.

Printre companiile care au reacționat la invadarea Ucrainei se numără și Spotify, care îşi închide birourile din Rusia, informează joi agenţia DPA, citată de Agerpres. Cu toate acestea, serviciile platformei de streaming muzical şi podcast vor continua să fie disponibile în Rusia „pentru a permite fluxul global de informaţii”.

Spotify a declarat că întreg conţinutul media de stat ruse RT şi Sputnik va fi eliminat. Ambele sunt acuzate de naţiunile occidentale că răspândesc propagandă de război şi informaţii false şi au fost interzise în Uniunea Europeană începând de miercuri.

Gigantul american al jocurilor video Electronic Arts a anunţat, miercuri, că va retrage echipa naţională a Rusiei şi toate cluburile ruse de la ultra popularul joc video de fotbal „FIFA 22” şi din aplicaţiile acestuia online şi pe mobil, informează AFP, citată de Agerpres. „EA Sports este solidar cu FIFA şi UEFA”, care au decis excluderea echipei Rusiei de la barajele pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar, dar şi toate echipele naţionale şi cluburile „până la noi ordine”.

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...