Exxon și Boeing se alătură marilor companii care se retrag din Rusia, după invadarea Ucrainei

Data publicării:
sediu exxonmobil cu sigla
Exxon Mobil dă în judecată UE din cauza taxei speciale impuse grupurilor petroliere. Foto: Profimedia Images

Gigantul energetic ExxonMobil și grupul aviatic Boeing s-au alăturat listei tot mai mari de companii care sancționează invazia Rusiei în Ucraina.

ExxonMobil a anunțat că va ieși dintr-un proiect comun în valoare miliarde de dolari, pe care îl avea cu compania de stat rusă Rosneft, relatează BBC.

Și alte mari companii petroliere, ca BP, Shell și Equinor, au luat măsuri similare.

De asemenea, cel mai mare producător de avioane din lume, Boeing, a anunțat că-și suspendă operațiunile în Rusia.

„Deplângem acțiunea militară a Rusiei care încalcă integritatea teritorială a Ucrainei și îi pune în pericol poporul”, arată un comunicat al ExxonMobil.„Suntem profund întristați de pierderea de vieți nevinovate și sprijinim răspunsul internațional puternic”, a adăugat comunicatul.

ExxonMobil operează în prezent și deține o participație în zăcămintele de petrol și gaze din Insula Sahalin, alături de Rosneft și companii din Japonia și India.

Compania a spus că va renunța acum la operațiunile rusești de petrol și gaze, care au fost evaluate la peste 4 miliarde de dolari, și va opri noile investiții în țară.

Anul trecut, ExxonMobil a angajat peste 1.000 de oameni în toată țara, la Moscova, Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Iujno-Sahalinst, potrivit site-ului său.

Rusia este unul dintre cei mai mari producători de energie din lume.

Anunțul a venit în momentul în care țițeiul Brent - punctul de referință internațional pentru prețul petrolului - a atins 110 de dolari pe baril, marcând cel mai înalt nivel înregistrat în mai bine de șapte ani.

Luni, gigantul energetic BP a anunțat că își va vinde pachetul de 19,75% din Rosneft după „actul de agresiune” al Rusiei asupra Ucrainei.

În aceeași zi, Shell a anunțat că va încheia toate asociațiile sale cu compania energetică rusă Gazprom.

Producătorul norvegian de petrol Equinor a spus de asemenea că va începe procesul de renunțare la întreprinderile sale mixte din Rusia.

Și alte mari companii au anunțat că își suspendă operațiunile în Rusia. Printre acestea sunt BMW, Ford, Apple, Audi și General Motors.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Ion Iliescu! Vestea a venit chiar când fostul preşedinte a împlinit 95 de ani...
Digi FM
Adam Sandler, în hanorac pufos și pantaloni de baschet, la premiile Oscar 2025. Sceneta lui amuzantă a făcut...
Pro FM
(P) Winter Tour 2025 continuă distracția la Predeal. Hai și tu și bifează experiențe de neuitat cu VELO!
Film Now
Morgan Freeman, omagiu adus lui Gene Hackman, la gala premiilor Oscar 2025: „Comunitatea noastră a pierdut un...
Adevarul
Russia Today îl cita pe Călin Georgescu în 2015: „Nu este libertate în România!”. Discursul candidatului...
Newsweek
Care români sunt în pericol să rămână fără pensie pentru tot restul vieții? Guvernul îi avertizează
Digi FM
Cine este Mikey Madison, actrița de 25 de ani care a învins-o pe Demi Moore la Oscar 2025. Tânăra provine...
Digi World
Ce riscuri are pentru sănătate pierderea unei nopți de somn. Insomnia, legată de o serie de afecţiuni cronice...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Halle Berry se „răzbună” pe Adrien Brody, cu un sărut, la mai bine de 20 de ani de la controversatul gest al...
UTV
Oscar 2025: Sebastian Stan, apariție emoționantă alături de mama sa pe covorul roșu