Deputatul Zamfir face o lege de ”dare în plată” dedicata celor din programul Prima Casă

Data publicării:
prima-a-doua-casa 1

Încurajat de succesul avut cu legea dării în plată, lege care prevedere anularea datoriilor avute de debitori la bănci după ce persoanele împrumutate au predat cheile locuinței cumpărate instituțiilor bancare, deputatul Cătălăn Zamfir pregătește o lege asemănătoare și pentru cei care au achiziționat imobile prin programul Prima Casă.

”Vreau să nu mai fie scoși din casă. Voi anunța detaliile în câteva zile”, a declarat deputatul pentru Digi24.ro, refuzând să ofere informații suplimentare. În cazul în care debitorii înregistrau restanței mai mari de 90 de zile Fondul Național de Garantare a Creditelor vărsa băncii garanția și trecerea la scoaterea din casă a celui împrumutat și la vânzarea bunului imobil.

"Pregătesc un proiect de lege prin care să îi asigurăm şi pe cei cu credite Prima Casă. Iniţiativa are în vedere să menţină principiul conform căruia, dacă banca a luat casa debitorului, atunci datoria se stinge. Mă gândesc să lansez acest proiect într-o săptămână", a spus el și cotidianului Bursa.

În forma inițială legea dării în plată îi includea și pe beneficiarii programului prima casă. Ulterior însă aceștia au fost scoși de sub umbrela legii.

Aceasta după ce BNR a obiectat că darea în plată duce la anularea oricăror garanții, fapt care face ca banca să aibă riscuri neacoperite. "În acest context şi fundamentat pe temeiuri de drept, dacă instituţia de credit nu poate acoperi pierderea ca urmare a dării în plată aceasta se poate îndrepta împotriva Statului (drept de regres), solicitând acoperirea diferenţei. Conform legii dării în plată în forma actuală, garanţia statului, odată cu celelalte garanţii, este stinsă de drept. În consecinţă banca nu mai poate recupera pierderea de la stat şi, în aceste condiţii, nu va mai acorda credite de acest tip pentru că riscurile nu mai sunt acoperite. Din acest motiv afirmăm că programul Prima Casă nu va mai exista în practică. Subliniem că scopul Programului Prima Casă nu este, aşa cum afirmă iniţiatorii, ca statul să nu plătească nimic, ci să creeze premise pentru ca tinerii să îşi poată cumpăra o locuinţă", sarăta banca centrală într-un comunicat de presă  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri