Deficitul comercial al României a crescut cu aproape 1 miliard de euro în primele șase luni

Data actualizării: Data publicării:
bani investitii
Creștere economică de doar 0,1% în primele trei luni ale anului. Datele făcute publice azi de INS. Foto: Getty Images

Deficitul comercial al României a ajuns, în primele şase luni ale anului, la 8,665 miliarde de euro, în creştere cu 935,7 milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, exporturile FOB au însumat 28,590 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 37,255 miliarde de euro.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, exporturile au scăzut cu 18,1%, iar importurile au scăzut cu 12,6%, comparativ cu perioada similară din 2019.

Conform INS, în luna iunie 2020, exporturile FOB au însumat 4,843 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,164 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,321 miliarde de euro. Faţă de luna iunie 2019, exporturile din luna iunie 2020 au scăzut cu 12,9%, iar importurile au scăzut cu 7,9%.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,6% la export şi 35,6% la import) şi alte produse manufacturate (31% la export şi respectiv 30% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele şase luni ale acestui an a fost de 20,827 miliarde de euro la expedieri şi de 27,195 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 73,0% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020 a fost de 7,762 miliarde de euro la exporturi şi de 10,059 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,2% din total exporturi şi 27% din total importuri.

INS menţionează că soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Soldul negativ al balanţei comerciale se numeşte deficit, iar cel pozitiv se numeşte excedent.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic