Declarație controversată a unui bancher: „În Roma Antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau”

Data publicării:
mirela iovu cec bank

Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Exista şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Ca să respirăm noi azi uşuraţi, undeva pe la 1868 juriştii şi-au dat seama că nu se mai poate aşa şi au început să se gândească la diferenţa între debitorul de bună credinţă şi cel de rea credinţă care a dus la suprimarea acestor pedepse corporale. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, pana la acordarea unei a doua șanse, în 2014”, a spus ea, citată de Hotnews.

Mirela Iovu a explicat că a vrut să ridice un semn de întrebarea faţă de onestitatea celor pe care banca îi finanţează şi care astăzi beneficiază de a doua şansă, prin legea insolvenţei. 

„Ce înseamnă a doua şansă: odată ce a ajuns în dificultate financiară - mai mult de 100.000 de companii au intrat în insolvenţă. 2.000 au reuşit să iasă prin implementarea unor planuri de reorganizare. Foarte puţine s-au salvat. Ce ne spune asta - că majoritatea, sub imperiul vechii legi a insolvenţei, au înţeles că e o modalitate de a se ascunde de urmărirea creditorilor, ce nu e corect. Nu pot să afirm cu tărie că noua lege a insolvenţei a adus în teorie un echilibru de putere, să spunem, între debitor şi creditori. Personal nu sunt încă pe o pantă optimistă. Legea nu e perfectă, nici nu ar putea să fie. M-ie teamă că dintr-o mentalitate greşită şi din modul deficitare de aplicare a legii ne vom confrunta ca bancheri cu o distincţie clară între faliment onest şi cel fraudulos. Nu aş vrea să generalizez şi să spun că toţi care intră în insolvenţă sunt de fapt debitori frauduloşi, cred că cei care intră în insolvenţă intră ca să salveze afacerile”, mai spune Mirela Iovu.

Stelian Muscalu, realizator Business Club, comentează afirmațiile Mirelei Iovu:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”