Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, înainte de şedinţa de Guvern, că susţine ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor. Acest lucru s-ar putea întâmpla în trei luni. După ședința de guvern, și purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru a declarat că există această dorință, ca statul român să intre pe piața asigurărilor prin CEC.
„Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor”, a spus premierul, arătând că sunt două posibilităţi, fie să înfiinţeze o companie nouă sau să preia de pe piaţă o companie.
Premierul a precizat că cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi înfiinţată în trei luni.
Intenția guvernului ca CEC să intre pe piața asigurărilor vine după insolvența Euroins.
Citește și DOCUMENT Proiectul privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicat. Care va fi prețul maxim al polițelor de asigurare
Decizia ASF de retragere a autorizaţiei Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că, din acest moment, păgubiții și clienții Euroins pot depune cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Plățile vor putea începe însă abia peste două luni. Clienții vor avea la dispoziție încă 3 luni de la declararea definitivă a falimentului, ca să depună cererile de despăgubire. Euroins are 2,8 de milioane de clienți.
ASF a decis să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului.
Editor : R.K.