Cursul BNR a urcat la 4,4916 lei/euro. Monedele din regiune se depreciază după violenţele din Ucraina

Data publicării:
curs schimb valutar mediafax-1

 

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4873 lei/euro.

Totodată, rata de schimb leu/dolar american a coborât cu 0,11 bani, la 3,2674 lei/dolar.

Leul s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, iar cursul de referinţă a crescut de la 3,6718 lei/franc la 3,6770 lei/fran.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei de miercuri, pe piaţa interbancară de la Bucureşti euro era cotat la 4,4825 lei, cu 0,65 - 0,85 bani (0,14% - 0,19%) sub nivelurile de la închiderea sesiunii anterioare, de 4,4890 - 4,4910 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a început să crească treptat, în cadrul unor tranzacţii cu volume în creştere. Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4950 lei, deprecierea leului fiind în linie cu mişcarea înregistrată de monedele statelor din regiune, determinată de retragerea investitorilor din Ucraina, în contextul escaladării violenţelor din această ţară.

"Deprecierea leului şi a celorlalte monede din regiune este determinată în principal de situaţia din Ucraina, la care se adaugă factori specifici fiecărei ţări. În cazul României avem situaţia incertă pe plan politic. La deprecierea leului ar putea contribui şi scăderea dobânzilor pe piaţă", a afirmat un dealer.

Spre jumătatea şedinţei, au apărut în piaţă ordine de vânzare de valută, iar dealerii nu exclud ca acestea să provină din partea BNR, care vrea să vândă valută de la MFP.

Ratele medii ale dobânzilor afişate luni pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât semnificativ, fiind de 2,12 - 2,62% pe an, după ce marţi s-au plasat la 4,17 - 4,67% pe an. Evoluţia este explicată de dealeri prin faptul că se apropie finalul perioadei de rezervă.

Dobânzile au scăzut, astfel, sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

În acelaşi timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât de la 4,16-4,66% la 2,84 - 3,34% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, se plasează la 3,63% pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...