Românii sunt mari amatori de tehnologie, dovadă stau cifrele de vânzări de anul trecut, când au cumpărat câteva zeci de televizoare ultra HD. Preţurile încep de la 5.000 de euro şi pot ajunge până la 34.000 de euro.
Tehnologia Ultra High Definition asigură o rezoluţie de patru ori mai mare decât cea Full HD, care se traduce prin imagini ce pot fi chiar şi de patru ori mai detaliate decât televizoarele care oferă o rezoluţie de 1.080 de pixeli.
LG România a vândut anul trecut peste 50 de televizoare Ultra HD către clienţii din România. În funcţie de mărimea ecranului, de la 55 la 84 de inch, preţurile variază între 5.000 şi 20.000 de euro. Şi ceilalţi producători, Philips şi Samsung, au avut zeci de clienţi pentru aceste tipuri de televizoare.
Iar atunci când vine vorba de lux, mulţi români s-au grăbit să îşi cumpere cele mai noi modele de automobile.
Anul trecut, la preţuri de aproape 250.000 de euro s-au mai vândut un McLaren MP4 şi un SLS AMG GT de la Mercedes-Benz. Dar, cea mai scumpă super-maşină înmatriculată anul trecut în România este un Lamborghini Aventador în valoare de 340.000 de euro.