Cum să reușești să te disciplinezi și să te organizezi mai bine cu banii. Strategia care te ajută să-ți împlinești visul

Data publicării:
fata borcan bani
Cum să reușești să te disciplinezi și să te organizezi mai bine cu banii. Foto: Profimedia

Continuăm să vorbim despre erorile emoționale care ne afectează deciziile financiare. În cele ce urmează vorbim despre lipsa de control și eroarea de status-quo. Cum le depistăm, care sunt efectele negative și cum putem să le gestionăm mai bine astfel încât să nu genereze dezechilibre financiare.

Lipsa de control: apare atunci când investitorul nu este disciplinat în respectarea unei strategii de investiții pe termen lung. Aceasta poate cauza preluarea de risc excesiv și prioritizarea câștigurilor pe termen scurt în dauna obiectivelor pe termen mediu lung.

Pentru a evita această capcană cele mai bune practici recomandă strategia ODI, adică combinația de orizont pe termen lung, diversificare și investiții periodice disciplinate. Poți aplică această strategie indirect, cumpărând lunar unități de fond de la fondurile de investiții pe acțiuni, sau direct, replicând indicele bursier prin ETF-uri dedicate.

Dar, tocmai aici intervine provocarea cea mai mare: cum să investeșți periodic pe termen lung când problema ta este lipsa controlului și disciplinei? Cum reușești să te disciplinezi și să te organizezi mai bine cu banii?

Ei bine, personal cred extrem de mult în puterea VISULUI pe termen lung. Poate fi educația și viitorul copiilor, independența financiară sau liniștea la bătrânețe. Sau, orice visezi tu.

Mai departe, visul trebuie să fie ancorat într-un obiectiv concret, care să implice acumularea unei sume de bani până la o anumită vârstă, care să te ajute la împlinirea visului.

Mai departe, pentru atingerea obiectivului ai nevoie de o strategie. Aici, cea mai bună recomandare este să economiseșți lunar 20% din veniturile tale și să le investești într-un portofoliu diversificat de investiții. 50% pentru nevoi și 30% pentru dorințe. Am văzut deseori la "Banii în mișcare" cum să investești în piață de capital, respectiv acțiuni și obligațiuni. Dacă visul, obiectivul și strategie sunt foarte clare, atunci execuția devine mult mai ușoară.

Tentațiile pe termen scurt

Desigur, mereu o să apară tentații pe termen scurt. De aceea, este important să nu uiți niciodată oportunitățile pierdute și visul sacrificat dacă cazi pradă acestor tentații.

O altă eroare des întâlnită este cea de status-quo, care apare atunci când investitorul devine confortabil cu ceea ce are și nu mai este dispus să facă schimbări. Factorul determinat poate fi și frica de a greși dacă faci o mișcare, așa că preferi să rămâi pe loc. Această poate cauza reticență la schimbare, efectuarea schimbărilor necesare atunci când este prea târziu, ori neconsiderarea unor oportunități interesante de investiții.

Pentru a depăși această capcană, trebuie să fii mereu curios. Eșți la curent cu ultimele oportunități de investiții? Care sunt pierderile de oportunități neexploatate? Atunci când apar oportunități noi, nu investi doar pentru că o fac prietenii tăi. Este foarte important să înțelegi în ce investești bani, să investești periodic sume mici de bani și să înveți pe parcurs.

Plăcerea de a nu face nimic

Să nu cazi niciodată în confort. Tu trebuie să fii preocupat să fii cea mai bună versiune a ta, pentru a scoate mereu maximum din toate oportunitățile pe care viață ți le oferă. Timpul poate fi prietenul sau dușmanul tău, depinde de ține cum îl folosești.

 

Partenerii noștri