Cum au evoluat prețurile în luna mai: Scumpiri la fructe, articole chimice și transport aerian, ieftiniri la legume și carburanți

Data publicării:
legume GettyImages-79102899
Foto: GettyImages

Fructele proaspete, conservele din fructe, citricele şi transportul aerian au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai, comparativ cu aprilie, în timp ce cartofii, alte legume/conserve de legume, combustibilii şi serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit în perioada analizată, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri și citate de Agerpres.

Conform statisticii oficiale, preţul fructelor proaspete a crescut cu 6,24%, în mai 2020 faţă de aprilie, anul curent, fructele şi conservele din fructe s-au scumpit cu 4,63%, iar fructele şi conservele din fructe, cu 5,35%. De asemenea, preţul făinii a urcat cu 1,94%, cel al produselor de morărit cu 1,59%, iar mălaiul s-a scumpit cu 1,11%.

Pe de altă parte, la categoria mărfurilor alimentare, preţul cartofilor a scăzut cu 0,72%, cel al ouălor cu 0,94%, iar la categoria "Alte legume şi conserve de legume", cu 3,61%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, datele INS arată că în mai vs aprilie cele mai importante creşteri de preţuri s-au înregistrat la articolele chimice (+0,37%), mobilă (+0,27%), articolele de igienă, cosmetice şi medicale (+0,25%), precum şi la încălţăminte (+0,22%).

Tariful la combustibili a fost singurul care s-a ieftinit în perioada de analiză, cu 1,25%.

Pe segmentul serviciilor, preţurile la transportul aerian au consemnat o creştere cu 2,06%, în timp ce pentru serviciile de igienă şi cosmetică s-a plătit mai mult cu 1,02%.

La polul opus se află tarifele la serviciile de apă, canal şi salubritate care au înregistrat un recul de 0,26%.

În acelaşi timp, preţurile la abonamentele de televiziune, la restaurante, cafenele, cantine, serviciile poştale, la plata cazării în unităţi hoteliere, la transportul urban, la chirii, la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi la cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul au stagnat.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai a acestui an, de la 2,7% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,47%.

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2018 - mai 2019), calculată pe baza IPC, este 3,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,3%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, estima recent că inflaţia va coborî anul acesta sub 2%, în prezent tendinţa fiind de scădere.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani