Cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii patru ani. Datele INS care contrazic politicienii

Data actualizării: Data publicării:
Tokyo Named As The Most Expensive City, Osaka Follows
Foto: Gulliver/ Getty Images

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013 - atunci a fost 1,83% - în condiţiile în care carburanţii s-au scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta înseamnă că produsele pe care le cumpărăm sunt mai scumpe. Lucru negat de politicieni, dacă e să ne luăm după declarațiile din ultima vreme.

În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,2%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în septembrie, în medie, cu 0,5% comparativ cu luna august.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, în medie, faţă de luna august, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat tot cu 0,54%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,32%.

Comparativ cu septembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a noua lună a acestui an cu 2,74%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,16%.

Faţă de luna august, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a noua lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (5,11%), ouă (4,16%) şi combustibili (2,19%).

Scumpirea carburanţilor a avut un impact semnificativ asupra tuturor preţurilor, analiştii economici avertizând asupra unei creşteri importante în cazul tuturor mărfurilor. Iar, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză preţurile vor creşte încontinuu în următorii patru ani.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie. 

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

Cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în septembrie, faţă de august, la cartofi (-7,93%), transportul aerian (-1,47%) şi fructe proaspete (-1,42%). 

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative. 

În ultima prognoză, publicată în august, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

Ce au spus politicienii despre creșterea prețurilor

Inevitabil, creșterea prețurilor la carburanți duce la creșterea produselor alimentare. Iar în ultima vreme politicienii cu comentat creșterea prețurilor la benzină și motorină. Nu mai puțin de patru miniștri au negat acest lucru: Liviu Pop, Toma Petcu, Ionuţ Mişa și Rovana Plumb, pe lângă premier și șeful Senatului.

„Eu nu am văzut nicio scumpire la carburant, au fost câteva creşteri de preţuri sau scăderi de preţuri. Sunt diferenţe foarte mari de până la 10%”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, președintele Senatului și-a schimbat opinia .

Prim-ministrul nu s-a sfiit să dea vina pe fenomenele naturale. „La carburanți eu cred că și dumneavoastră ați aflat că au fost niște uragane și au influențat prețul barilului”, a spus Mihai Tudose.

Pe de altă parte, Ionuţ Mișa, ministrul Finanţelor, a adoptat tactica ignorării: „Nu mă uit la preţurile de la pompă, în marea majoritate a timpului circul cu şoferul”.

O altă strategie a adoptat-o Rovana Plumb. Ministrul l-a invocat pe Liviu Dragnea atunci când a refuzat să admită majorarea tarifelor la carburanți. „Dacă domnul Dragnea a declarat că prețurile nu vor creşte, aşa va fi”, a spus ministrul delegat pentru fonduri europene.

Citiți și ANALIZĂ. Poveştile lui Tudose. Cum ne asigura că nu se va scumpi benzina

Surse: News.ro, Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...