Cum arată Sebeș-Turda, legătura dintre A1 și autostrada Transilvania, la doi ani de la începerea lucrărilor
Data publicării:
Contractele la cele patru loturi ale autostrăzii au fost semnate în 2014, respectiv în aprilie pentru loturile 3 și 4 și în noiembrie pentru loturile 1 și 2. Aceasta înseamnă că autostrada ar fi trebuit definitivată cel târziu în acest an însă înregistrarea arată că momentul deschiderii traficului pe cele patru loturi este îndepărtat.
”Cele 4 loturi ale autostrăzii diferă foarte mult, ca progres, din cauza lipsei autorizațiilor de construire și a numeroaselor neînțelegeri dintre constructor și CNADNR de pe primele două loturi. Loturile 3 si 4 sunt destul de avansate, însă și acestea sunt în mare întârziere față de termenele de finalizare de la semnarea contractului. Loturile 1 si 2 sunt foarte întârziate și nu putem spune
în acest moment când vom avea autostrada completă între Sebeș și Turda”, spun membrii asociației Pro Infrastructura.