Cum ar arăta România dacă ar intra mâine în zona Euro

Data publicării: 14.06.2017 12:18

România ar trebui să fie în măsură să facă față la șapte riscuri mari dacă va intra prematur în zona euro, spune într-o analiză economistul Aura Socol. Ea dă exemplul unor țări care, intrând prematur în zona Euro, au înregistrat ulterior o degradare a nivelului de trai.

Primul risc este acela ”de a rămâne la periferie mult timp de aici înainte”, spune economistul, intr-o analiză apărută pe contributors.ro. Zona Euro nu a favorizat recuperarea înainte de criză (vezi rapoartele BCE 2015, 2016), iar după criză a amplificat efectele, prelungind recesiunea şi perioada de revenire, spune Socol. Ea dă exemplul Spaniei şi Portugaliei, țări care au intrat în ZE cu cel mai mic PIB pe locuitor (82%, respectiv 68%). ”În 2015, PIB pe locuitor a ajuns în Spania la 80% şi, 67% în Portugalia. Dacă iniţial ZE a permis recuperarea decalajelor de venit/locuitor (cu preţul unor dezechilibre externe mari, care au reclamat politici de corecţie extrem de costisitoare), după 2009, parte din convergenţa reală a fost inversată. În cazul Portugaliei recuperarea nu a avut loc, iar Spania ce a câştigat până la izbucnirea crizei a pierdut în mare măsură după criză. Decalajul de venituri al Spaniei şi Portugaliei a fost prea mare faţă de restul ţărilor din ZE11 la momentul aderării, generând astfel dezechilibre greu de corectat.

Riscul acumulării unor dezechilibre şi expunerea la şocuri asimetrice, este al doilea risc. În timpul crizei, decalajele de venituri dintre ţări au condus la acumularea de dezechilibre externe tot mai mari, dezechilibre care au condus apoi la crize de datorie suverană. În lipsa unei uniuni bancare/fiscale, ”decalajele de dezvoltare (...) au creat externalităţi negative în întreaga zonă”. ”Potenţialul mare de dezvoltare a a acestora a imprimat un comportament economic diferit faţă de restul ţărilor din uniune, nevoia de recuperare a decalajelor ajungând să joace rolul unui şoc asimetric perpetuu”, spune ea.

Fluxurile monetare ajung să fie o altă problemă.”Moneda unică (în țările mai puțin dezvoltate – n.red.) a creat percepţia investitorilor ca riscurile asociate fluxurilor de capitaluri în uniune au fost eliminate. Rezultatul a fost o mişcare masivă de capitaluri din centru către periferie, care a constituit în fapt o sursă continuă şi graduală de şocuri asimetrice”, spune Socol. Efectele au fost devastatoare în momentul în care fluxul s-a inversat. ”Periferia a fost lăsată cu costul muncii mult prea mare pentru a fi competitivă”, spune ea.

Riscul creşterii preţurilor este al treilea risc. Preţurile din ţările cu decalaje de dezvoltare (Spania, Portugalia, etc) au fost sistematic mai mari decât în restul zonei, fie din cauza dinamicii salariilor peste productivitate, fie din cauza politicii fiscale prociclice. În consecinţă, dobânzile reale erau mai mici decât în restul uniunii şi invitau la îndatorare, iar cursul real era în continuă apreciere, periclitând competivitatea sectorului bunurilor comercializabile. Din acest punct de vedere, conform ultimului raport de competitivitate, România se află la cea mai mare distanţă faţă de Germania (considerată standard de referinţă), în timp ce Cehia se situează cel mai aproape.

Riscul scăderii veniturilor. În lipsa cursului de schimb, dar şi cu competitivitate scăzută, în statele periferice din zona euro devalorizarea internă a rămas singura metodă de reechilibrare a balanţei externe. În condiţiile dobânzilor nominale zero, aceasta a însemnat scăderea veniturilor.

Salariile/câştigurile se vor menține mult mai mici decât în zona euro. Viteza de convergenţă a preţurilor va fi mai mare faţă de viteză de convergenţă a veniturilor din Zona Euro. În 2015 convergenta câştigurilor era în România de numai 19,8%, în timp ce convergenţa preţurilor se ridica la nivelul de aproape 50% faţă de UE28. În România convergenţa veniturilor (19,8%) este mai puţin de jumătate faţă de Cehia (41%) şi sub nivelul Poloniei şi Ungariei (în jur de 30%), în timp ce convergenţa preţurilor este relativ asemănătoare (în jur de 50%).

Creşterea şomajului. Un alt risc care derivă din nerecuperarea decalajelor este menţinerea şomajului la rate înalte sau chiar mai mari. Spania, Portugalia, Grecia, etc s-au confruntat cu rate ale şomajului record, dezechilibre ce greu au putut fi corectate, chiar şi în condiţiile unei mobilităţi ridicate a forţei de muncă.

Riscul că România să rămână în cecul vicios decalaje mari de dezvoltare – convergentă redusă a câştigurilor – şomaj ridicat – sărăcie este foarte ridicat. Acesta este al șaptelea risc identificat de economist. Trecerea la euro în momentul de faţă ar constrânge suplimentar procesul de convergenţă reală, riscul fiind ca decalajul să se menţină sau chiar să se accentueze. România avea în 2015 un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare de doar 57% din media UE28, mult sub nivelul Zonei Euro (106%), al Germaniei (125%), sub nivelurile înregistrate de Spania, Portugalia, Grecia în momentul intrării acestora în zona euro, chiar şi în urma Cehiei (87%), Poloniei sau Ungariei (68/69%).

Recuperarea decalajelor de dezvoltare a statelor europene faţă de media zonei euro nu este un moft, ci o necesitate, spune Socol. Nu se pune problema ajungerii din urmă a statelor dezvoltate din ZE, ci a atingerii unei mase minime de convergenţă care să asigure bunăstare şi să minimizeze riscurile de mai sus. Problema adoptării euro în România nu trebuie discutată în termeni de “cine vrea versus cine nu vrea”. Trebuie să trecem la euro, dar nu oricum, sfătuiește ea. ”Trecerea la euro nu trebuie să reprezinte pentru noi un scop în sine, afirmă Aura Socol.