Creșterea economică accentuează discrepanțele dintre venituri

Data actualizării: Data publicării:
ghinararu venituri

Fiecare 1.000 de euro în plus la Produsul Intern Brut pe locuitor aduce și o creștere a inechităților.

Avansul economic este asociat, în România, cu o creştere a inegalităţilor veniturilor şi a inegalităţilor de distribuţie, a declarat vineri Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS).

”Noi am avut creşteri foarte importante la produsul intern brut şi la produsul intern brut pe locuitor. Ce se întâmplă la fiecare mie de euro câştigată la PIB per locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare? Se reduce inegalitatea veniturilor sau creşte inegalitatea veniturilor? Observăm că atunci când creştem pe fiecare 1.000 de euro noi creştem inegalitatea veniturilor. La noi creşterea economică este destul de neprietenoasă din acest punct de vedere. Deci la noi creşterea economică este asociată cu o creştere a inegalităţilor veniturilor şi o creştere a inegalităţilor de distribuţie”, a spus el la o conferinţă dedicată vorabilă incluziunii sociale - provocări şi oportunităţi'.

Acesta a precizat că în Franţa la fiecare 1.000 de euro câştigată la PIB se reduce inegalitatea, iar în Germania inegalitatea veniturilor se menţine constantă. Cătălin Ghinăraru a menţionat că România se află în aceeaşi ligă cu ţări precum Grecia sau Spania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei