Cota unică agită spiritele în USL. C. Antonescu: Majorarea este exclusă. L. Dragnea: A fost o discuţie, în picioare, la plecare

Data publicării:
bani 3

 

„În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României.

PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%", se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi ministru al Finanţelor.

„Poziţia mea e foarte clară. Cota unică rămâne aşa cum am stabilit şi cum scrie clar în programul de guvernare, 16%”, a spus Crin Antonescu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a subliniat joi, într-o conferință de presă, că varianta creșterii cotei unice este exclusă.

„Este o variantă exclusă. Nu avem niciun fel de ezitare în a spune că nu luăm în calcul o asemenea variantă”, a precizat liderul liberal. Antonescu a spus că nu s-a abordat chestiunea buget în USL, ci a fost doar o discuție informală, „în picioare, la plecare”.

„A fost o discuţie la nivel politic în USL, la plecare, o discuţie la care nu am fost foarte atent, eram pe picior de plecare toţi, în care se vorbea la un moment de nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră, propuneri prin care ar putea creşte veniturile bugetare”, a susţinut vicepremierul Liviu Dragnea.  


Creşterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetear mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, au afirmat surse oficiale pentru Mediafax.

Potrivit acestora, după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți șoferii din România care cumpără mașini la mâna a doua. Se schimbă legea de la 1...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
Rămâi fără pensie dacă poștașul nu te găsește acasă. Șeful Postei Române confirmă
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Autoritățile din Rusia arestează un cetățean german. Este acuzat de sabotaj
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer