Costul transportului unui automobil Dacia de la fabrică până în port: România – 98 de euro, Maroc – 14 euro

Data publicării:
dacia masina constructie renault mioveni

În timp ce transportul unui automobil de la Mioveni până în Constanţa ne costă 98 euro, un automobil similar fabricat la Tanger, până în port, 29 km, îi costă pe marocani 14 euro. Alt element: cheltuieli logistice pe cale rutieră. Până la Nădlac, 68 euro pe automobil, comparativ dacă transportul s-ar face pe autostradă. Viteza medie e de 45 km pe oră, iar pe autostradă poate urcă la 80. Cum poţi să te mai menţii competitiv în condiţiile în care numai din cele două elemente comparative rezultă nişte costuri suplimentare de 166 euro pe bucată”, a explicat acesta într-o intervenție telefonică în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24.

Acesta a atras atenția că tronsonul de autostradă care trebuie să lege Pitești de Sibiu să fie construit mai devreme de anul 2020, fiind de o importanță majoră.

Pe de altă parte, Constantin Stroe a afirmat că, în România gradul de fabricație a componentelor cu asamblare cu tot a ajuns la 80%, în timp ce „Marocul nu va ajunge nici în 20 de ani la acest procent”.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că România riscă să piardă linia de asamblare de la Uzinele Dacia Piteşti, iar principalul motiv este faptul că nu se conectează în timp util la sistemele rutiere europene.

Şeful statului a spus luni seară, că la Tanger, în Maroc, s-a trecut deja la a doua fază de extindere a Uzinei Dacia, iar ţara noastră riscă să piardă multe investiţii dacă infrastructura nu se dezvoltă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri