În România, forța de muncă a ajuns ca un cub rubik pe care companiile îl învârt în funcţie de necesităţi. Se fac angajări pe vârf de cerere și concedieri atunci când cererea scade. Este o modalitate prin care companiile ceva mai mici pot supravieţui fluctuațiilor economice tot mai dese în ultimii ani. Aşa se face că numărul contractelor cu durată determinată a crescut din 2009 de la 12,000 la 52,000 în acest an.
Această cifră reprezintă însă doar undeva la 1,2% din numărul total de angajaţi. Se poate spune că România încearcă să intre astfel în rândul lumii deşi se află încă departe de ea, dacă ţinem cont că, spre exemplu, media în Uniunea Europeană este de 13,5%.
Însă nu doar angajatorii consideră că această variantă de agajare este viabilă. Un studiu al Asociației Române a Agențiilor de Muncă Temporară arată că tot mai mulţi angajaţi au ajuns să fie mulțumiți de acest tip de contract.
În rândul celor care muncesc cu contracte pe perioade determinate sunt oameni din toate categoriile, de la necalificaţi până la persoane cu studii superioare.
Interesant este că acolo unde se spune că sunt în general cei mai mulţi angajaţi temporari, agricultură şi construcţii, ponderea lor este destul de mică.
Munca în regim temporar este mai răspândită în producţie (47%) şi servicii (32%), indică studiul ARAMT. Domenii precum agricultura şi administraţia publică ocupă câte 4 procente din piaţa de muncă temporară, construcţiile 3%, iar alte domenii 9%.
În continuare tendinţa pieţei arată o creştere a numărului de contracte pe perioade determinate în detrimentul celor nedeterminate. Dar chiar şi aşa ponderea celor care au un loc de muncă stabil va rămâne covârşitoare în perioada următoare.