„Din acest punct de vedere nu cred că un potenţial investitor ar fi deranjat de această perioadă până şi-ar recupera investiţia sau ar fi recunoscută investiţia în tarif. Discutând de suportabilitatea consumatorilor va fi un efect, se anticipează deja o creştere de 1-2% anul următor faţă de tarifele din acest an”, a declarat Gabriel Dumitraşcu.
Practic, autorităţile au confirmat că taxa pe stâlp pusă companiilor va fi suportată de consumatori prin majorarea tarifelor.
Nu e singura majorare pe care o vor suporta consumatorii casnici. De la 1 iulie creşte preţul la gaze naturale, o altă majorare urmând să aibă loc la 1 octombrie. Astfel, preţul gazelor naturale va creşte în total cu 5 procente.