Linia aeriană națională nu oferă pasagerilor masă caldă pe cele două aeronave noi de tip Boeing 737-800NG, primite în luna mai a acestui an.
Sursa foto:Alexandru Cosa-Burca /boardingpass.ro
Acestea au intrat în serviciul comercial din 13 Iunie, iar de atunci, compania națională a decis ca pe zborurile internaționale operate cu aceste avioane să nu le mai ofere pasagerilor masă caldă, potrivit boardingpass.ro. Cauza este faptul că aceste avioane erau pregătite de Boeing pentru a fi livrate către operatorul low-cost Pegasus Airlines din Turcia. Cabina avioanelor este configurată într-o singură clasă de călătorie și oferă 189 de locuri. Pe lângă spațiul de la picioare redus din cauza configurației pentru care a optat fostul proprietar al avioanelor, ambele Boeinguri au doar trei cuptoare, iar acest lucru face imposibilă încălzirea meniurilor pentru 189 de pasageri într-un timp rezonabil. TAROM oferă acum pasagerilor un sandwich, napolitană Milka, o banană și băuturi răcoritoare, alcoolice și cafea sau ceai.
Alte aeronave Boeinguri din flota TAROM au cinci cuptoare și un număr mult mai mic de scaune, deci trei cuptoare la un număr de 189 de pasageri este prea puțin. Pe lângă rutele operate de cele două Boeinguri 737-800NG noi mai sunt și alte rute internaționale pe care TAROM nu oferă masă caldă. Pe zborurile scurte, cum sunt cele către destinațiile din Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Moldova, Israel, Germania (excepție Hamburg ) și Austria, operatorul aerian le oferă pasagerilor același meniu care conține un sandwich, fructe și o napolitană Milka și băuturi.