Sunt anunțate creșteri mari de prețuri în toate sectoarele economiei, în următoarele 3 luni

Data actualizării: Data publicării:
barbat la cumparaturi mancare alimente magazin supermarket_shutterstock_748789180
Foto: Shutterstock

Următoarele trei luni vor aduce creşteri de preţuri în toate sectoarele economiei. Cel puţin aşa consideră 8.000 de manageri de companii, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică.

Scumpiri sunt aşteptate mai ales în sectorul comerţului cu amănuntul, deci va fi resimţită de noi toţi când vom merge la cumpărături. Asta în condiţiile în care şi producţia se va reduce.

Directorii firmelor din România estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul până în martie, dar şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industrie şi servicii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

În activitatea de construcţii, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, că se va înregistra o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -13%).

Managerii estimează, de asemenea, scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -11%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +16%).

În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +1%).

„Activităţile care vor înregistra tendinţă de creştere sunt cele de fabricare a produselor din cauciuc şi mase plastice (sold conjunctural +18%) şi cele de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +17%)”, se arată în comunicat.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -9%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -5%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +21%).

Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, va cunoaşte o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%).

„În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +10%)”, se arată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...