Românii ar putea îngheța în case, la iarnă, pentru că nu vor fi suficiente gaze pentru a alimenta toți consumatorii. Până acum, Transgaz nu a semnat contractul pentru a cumpăra gaze rusești din Ucraina.
România și Bulgaria sunt cele mai vulnerabile țări europene în ceea ce privește securitatea energetică pe timpul iernii. Este concluzia unui raport venit de la Asociația europeană a operatorilor de sisteme de gaze.
Principalul motiv este că România, și mai exact Transgaz, care este transportatorul național de gaze, nu și-a asigurat până acum importul de gaze rusești prin Ucraina. Discuția este puțin mai complicată deoarece, pentru a face asta, este nevoie ca Rusia și Ucraina să bată palma pe un nou acord de tranzit înainte de finalul anului 2019.
Însă, este foarte probabil ca negocierile să nu se finalizeze la timp din cauza tensiunilor dintre cele două țări. De altfel, chiar și Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a atras atenția în această vară, într-un document retras mai apoi de pe site, că la iarnă e posibil să nu poată fi alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România, având în vedere că există „suspiciuni rezonabile" ca fluxul de gaze din import prin Ucraina să fie redus. Soluția ar fi să cumpărăm din altă parte. Numai că importurile din Ungaria sunt aproape de capacitate maximă, în condițiile în care doar în primele șase luni ale acestui an importurile au crescut cu peste 50 la sută.
Am ajuns astfel să cumpărăm din exterior 20 la sută din necesarul de consum după introducerea Ordonanței de Urgență 114, care i-a determinat pe producători să-și reducă producția pentru a nu înregistra pierderi.
Mai sunt și stocurile de gaze din depozitele subterane. Acestea sunt acum pline în proporție de 80 la sută, însă rezervele sunt la limită.
România a fost de două ori foarte aproape de un blackout de energie
S-a întâmplat la începutul anului 2019 atunci când Unitatea 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă s-a oprit la începutul acestui an şi încă o dată în luna septembrie. Frank Neel, membru în conducerea OMV Petrom a declarat că aceste două situaţii au apărut din cauza lipsei investiţiilor în centrale dar şi pentru că nu există posibilitatea de încheiere a unor contracte pe termen lung.
Cei de la Nuclearelectrica au anunţat totuşi că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii.
Expert în energie: Ne-am vulnerabilizat singuri prin OUG 114
Otilia Nuţu, expert în energie, a declarat la Digi24, că OUG 114 a crescut nevoia de import şi a scăzut producţia internă: „Ne-am vulnerabilizat singuri”.
Fluxul de import e necesar pentru a menţine presiunea în sistem, toate ţările şi-au crescut stocurile de gaze, dar s-ar putea să acorde prioritate prorpiilor consumatori.
„Ar trebui să eliminăm constrângerile din legislaţia internă, problema nu va fi doar acum”, a adăugat Nuţu.
ANRE: Importurile de gaze ale României în luna august, de 3,5 ori mai mari decât anul trecut
Importurile de gaze ale ţării în luna august 2019 s-au ridicat la 2.229.828 MWh, de 3,5 ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi analizate de Agerpres.
În august 2018, importurile erau de doar 625.339 MWh.
ANRE publică şi preţurile de import, care au avut o medie de 81,79 lei pe MWh. Comparativ, preţul gazelor de producţie internă a fost în luna august cu 35% mai mare, adică 110 lei pe MWh, după cum arată datele Bursei Române de Mărfuri.
Până în acest an, preţul gazelor româneşti era mult mai mic decât al celor de import, însă situaţia s-a inversat ca urmare a OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018. Actul normativ a dispus plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani, deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017.
Ulterior, actul normativ a fost modificat de OUG 19/2019, rămânând plafonate doar preţul gazelor româneşti pentru populaţie şi termocentrale, începând cu 1 mai 2019.
Acest lucru a dus la scumpirea gazelor tranzacţionate pe bursă, destinate consumatorilor industriali, care au început să importe mai multe gaze decât în mod obişnuit. Atât OUG 114/2018, cât şi OUG 19/2019 sunt în prezent dezbătute în Parlament.
Redactare G.M.