Pastrama de muflon ar putea să îi ia locul, în magazine, celei de porc. Producătorii de preparate din carne se plâng că nu mai găsesc materie primă în România, iar cercetătorii de la Universitatea de Științele Vieții din Iași le propun o alternativă: carnea de muflon, mistreț sau cerb.
Cosmin Vișan este unul dintre producătorii de preparate din carne care s-a gândit să renunțe la porc în favoarea vânatului. Folosește muflon, cerb și mistreț.
Cosmin Vișan, producător de preparate din carne: "Muflonul este o oaie sălbatică, așa i se spune în denumirea românească. Este ceva care se adresează persoanelor care vor să mănânce ceva bun și puțin, nu cantități mari cum suntem învățați în general. O pastramă de muflon se ridică în jur la 100, 110 lei kilogramul."
Specialiștii de la Universitatea de Științele Vieții din Iași spun că reorientarea producătorilor către alte tipuri de materie primă este normală în condițiile în care piața autohtonă nu asigură suficientă carne de porc, dar nici de vită sau oaie.
Marius Ciobanu, șef de lucrări la Departamentul Tehnologie al universității: "Primim animale care prin nutriție li se adaugă mari cantități de aditivi furajeri, mari cantități de apă care este reținută de acești aditivi furajeri. Și atunci când supunem un produs unui tratament termic o să vedem că mai rămânem cu 40%."
Carnea de vânat presupune o tehnologie diferită de procesare. De aceea, la o rețetă se lucrează și câteva luni.
Cosmin Vișan, producător de preparate din carne: "Există sursă de aprovizionare constantă, nu avem probleme. Colaborăm cu direcțiile silvice din România, avem propriul fond de vânătoare și în mare parte și cu fondurile cinegetice, crescătoriile de vânat, în general".
Marius Ciobanu, șeful Departamentului de Tehnologii Alimentare: "Noi ne dorim prin tratament termic sa nu avem mirosuri pronunțate de fum. Să regăsim în produsele pe care le facem noi din carne de vânat doar aromele naturale care le exprimă această carne din pădure. Miros de ghindă de lujer".
Cele mai multe fonduri de vânătoare care asigură astfel de materie primă de cerb mistreț și muflon sunt în județele Ilfov și Giurgiu.
Editor : G.M.