Obligații privind RCA, după schimbarea numărului de înmatriculare
Achiziționarea unui autoturism second hand naște anumite obligații privind asigurarea de răspundere civilă. Ce se întâmplă însă atunci când proprietarul rămâne același și se schimbă doar numărul de înmatriculare? Două cazuri concrete, unul în care o mașină de poliție n-are RCA pe numărul de înmatriculare și nu pățește nimic, altul în care, dimpotrivă, un șofer a fost amendat tocmai din acest motiv, sunt relevante pentru situație.
Foto: Mașină de poliție fără RCA pe număr. Pentru aceasta orice alt șofer este amendat
Prevederi legale
Persoanele care își schimbă, din diferite motive, numărul de înmatriculare al autoturismului trebuie să informeze cât de repede compania de asigurări privind această modificare, urmând ca asiguratorul să elibereze o nouă poliță auto, potrivit documentării realizate de Digi24.ro, care a implicat discuții cu oficiali ai companiilor de asigurări .
În pofida practicii recomandate, nu trebuie să se înțeleagă că vechea asigurare nu este valabilă dacă numărul de înmatriculare trecut pe aceasta nu mai coincide cu noul număr al mașinii. Elementul central luat în calcul la stabilirea valabilității unei polițe de asigurare este seria de șasiu și nu numărul de înmatriculare.
„Polița de asigurare RCA conține în mod obligatoriu informații despre: părțile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, clasa bonus-malus și numărul de înmatriculare/înregistrare ori (sublinierea noastră) numărul de identificare al vehiculului, precum și statele în care acest document are valabilitate”, spune articolul 20 din Ordinul 14 din 2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor numit pentru „punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule”.
”În conformitate cu legislația în vigoare, polițele de Răspundere Civilă Auto pot fi emise atât în baza numărului de înmatriculare, cât și a numărului de identificare al autoturismului (seria de șasiu)”, spun reprezentanți ai societății de asigurări City Insurance. Adică, dacă nu găsiți o mașină în baza de date AIDA a asigurărilor obligatorii încheiate nu înseamnă că aceasta nu are asigurare. Concluzia poate fi trasă doar dacă și interogarea după seria de șasiu se soldează fără rezultat pozitiv.
Teoria e una, practica e alta
Pot atunci șoferii să stea liniștiți dacă poliția îi oprește și se constată că numărul de înmatriculare nu coincide cu cel din poliță? Nu. „Dacă legal nu există această obligație, practica este ca în cazul în care se schimbă numărul de înmatriculare semnatarul poliței să meargă la asigurator pentru îl informa și a i se face altă poliță RCA”, spune un oficial al unei companii de asigurări.
Asiguratorii avertizează
Un avertisment este tras și de societatea de asigurări City Insurance. Aveți legea de partea dvs., dar nu vă bazați pe aceasta. „Atât poliția rutieră, cât și poliția de frontieră nu vor accepta polița cu numărul gresit, ceea ce înseamnă că va trebui să-l actualizați conform talon. Însă, în caz de daună, despăgubirea va fi posibilă, aceasta făcându-se pe seria de șasiu”, spun reprezentanți ai City Insurance.
Exemple concrete. Mașină de poliție fără RCA pe număr, dar și șofer amendat pentru aceasta
Două situații reale pot ajuta la înțelegerea situației. În data de 27 ianuarie pe raza localității Cuza Vodă, județul Dâmbovița, un echipaj de poliție dotat cu radar mobil într-un Ford Focus cu girofaruri dar neinscripționat, având numărul de înmatriculare DB-04-FDC, aplica amenzi de circulație pentru depășirea vitezei.
Presa din Dâmbovița a indicat existența acestui echipaj și autovehicul al Poliției Dâmbovița încă din ianuarie 2018 ceea ce arată că nu e vorba de o schimbare recentă de număr.
Verificări făcute în baza de date AIDA au arătat că pe numărul respectiv nu exista nicio poliță de asigurare de tip RCA. Se poate trage concluzia că mașinile de poliție circulă fără a avea RCA valabil? Desigur că nu.
„Toate autovehiculele folosite operativ de către Poliția Română au polițe RCA valabile (...) Pentru autovehiculul la care faceți referire, vă informăm că a fost încheiată poliță de asigurare cu valabilitate până la data de 31.01.2019. De asemenea, vă comunicăm că pentru anul 2019, societatea prin care broker-ul de asigurări a încheiat polițele este City Insurance S.A.”, spunea zilele trecute comisarul de poliție Răzvan Rădoi, în urma unei solicitări Digi24.ro.
Pe numărul de înmatriculare în cauză nu este emisă vreo poliță RCA, spun oficialii City Insurance. „După numărul de înmatriculare DB-04-FDC, nu înregistrăm polițe de asigurare emise sau dosare de daune deschise de către Societatea de Asigurare- Reasigurare City Insurance S.A”, afirmă ei.
Existența unei polițe RCA legale după seria de șasiu, după cum am explicat, nu a putut fi verificată căci Poliția a refuzat până la acest moment să comunice această informație.
Dacă Poliția își permite deci să circule cu mașini al căror număr de înmatriculare nu este trecut pe polițele de asigurare, fără a fi sancționată, pentru șoferii români aceasta este riscant.
Șofer amendat cu 1.000 de lei pentru lipsă RCA pe număr
În 2015, Poliția Argeș l-a amendat pe cetățeanul G.I. cu 1.000 de lei, reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Articolul în cauză spune că „este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație”.
Autoturismul în cauză avea însă RCA însă numărul de înmatriculare era trecut greșit. Conform înscrisurilor anexate plângerii contravenționale, apelantul deținea poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA valabilă, însă în cuprinsul acesteia a fost menționat în mod greșit numărul de înmatriculare al autoturismului ca fiind XX, în loc de XXX.
„Având în vedere aceste aspecte, nu se poate pune în discuție lipsa de valabilitate a poliței, aceasta cuprinzând elementele enumerate de disp. art. 20 din Ordinul nr. 14/2011, putând fi folosită în scopul prevăzut de art. 18 din același Ordin, respectiv pentru a garanta pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire”, a decis Tribunalul Argeș care a și anulat un an mai târziu procesul verbal de contravenție întocmit de Poliție.
- Etichete:
- igpr
- politia romana
- rca numar inmatriculare
- amenda rca
- db04fdc
- rca serie sasiu
- masina politie rca
- masina politie asigurare
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News