Imobiliarele, mai scumpe cu aproape 10% față de octombrie 2016

Data actualizării: Data publicării:
bloc apartamente

Indicele preţului pentru proprietăţile rezidenţiale din România a înregistrat o creștere trimestrială de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2017.

Pe fondul evoluţiei pozitive din ultimii cinci ani, cu o medie anuală de 2,1%, creşterile trimestriale recente susţin tendinţa de revenire a pieţei româneşti. Această prognoză este confirmată și de indicele prețurilor din București, care și-a continuat parcursul ascendent de la an la an, cu o valoare de 7%, respectiv de indicele Bucureşti-periferic, cu 6%, comparativ cu trimestrul al III-lea din 2016.

Unde au crescut prețurile

Şase din cele opt diviziuni ale României şi-au continuat tendința de creştere trimestrială a preţurilor, în timp ce doar două au evoluat negativ. Astfel, regiunea Centru prezintă cea mai mare creștere, de 3,2%, fiind urmată de regiunile Moldova și Vest cu 2,3%, respectiv 2%. Pe de altă parte, regiunea Nord a înregistrat cea mai mare scădere, de -1,1%.

Indicii celor mai mari 11 orașe din România prezintă în general o performanță trimestrială stabilă, cu fluctuații care par a constitui mai degrabă corecții pe termen scurt. Municipiile Galați, Constanța, Brăila, Craiova și Oradea prezintă în medie o tendință trimestrială ascendentă de 4%, în timp ce Ploiești, Brașov, Timișoara și București au avut o creștere medie de sub 1%.

Prețul proprietăților noi din București a continuat şi el creşterea de la an la an, cu peste 2,3%, contribuind la creşterea de 3,1% a proprietăţilor noi la nivel național.

În concluzie, noul indice al prețurilor rezidențiale EPS prefigurează o creştere a pieţei, mai pronunţată în orașele mari. Evoluţiile din următoarele trimestre vor aduce confirmarea pe termen extins a acestor tendinţe.

Eurobank Property Services S.A. este o subsidiară a grupului Eurobank. Înfiinţată în iunie 2005, drept un centru de servicii integrate, compania oferă soluţii complete pentru domeniul imobiliar.

Eurobank Property Services este una dintre companiile importante imobiliare din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...